referat teorii

download referat teorii

of 8

Transcript of referat teorii

  • 8/17/2019 referat teorii

    1/8

    Rolul gandirii economice in progresul si dezvoltarea societatii

    Existenţa oamenilor în natură şi societate presupune consumul unei varietăţi mari de

     bunuri şi servicii, în scopul satisfacerii unei mari diversităţi de nevoi. În acest scop, oamenii îşi

    modelează comportamentul, pentru a obţine mijloacele de satisfacere a nevoilor.

    Activitatea economică şi rolul acesteia.

     Nevoile se prezintă ca un sistem bine conturat, cu un carater dinamic şi nelimitat,

    care la un moment dat, caracterizează global att nivelul de dezvoltare al fiecărui individ, ct

    şi stadiul de dezvoltare la care a ajuns societatea. !rocesul de multiplicare şi diversificare anevoilor se desfăşoară simultan cu apariţia de noi mijloace de satisfacere a lor, dar şi în paralel

    cu formularea de către indivizi sau societate a unor idealuri şi aspiraţii tot mai variate şi

    evoluate.

    "ctivitatea umană are drept formă fundamentală de manifestare munca, proces

    conştient prin care omul se defineşte pe sine ca specie şi în care sunt concentrate cunoştinţele

    şi deprinderile omului, capacităţile sale de transformare şi de anticipare. Modul fundamental

     în care societatea se manifestă este reprezentat de activitatea economică, proces în a

    cărui dinamică se făuresc atât condiţiile materiale cât şi structura socială în care trăiesc

    oamenii. În cadrul activităţii economice, oamenii intră în raporturi reciproc determinate de

    interese economice, urmărind conştient realizarea unor scopuri.

    "nsamblul activităţilor productive care au ca rezultat obţinerea tuturor categoriilor de

     bunuri şi servicii destinate satisfacerii nevoilor #trebuinţelor$ se desfăşoară într%un cadru

    organizat reprezentat de economia naţională.

    &iviziunea muncii şi creşterea interdependenţelor dintre activităţile economico ' 

    sociale permit ca din ung(iul de vedere al teoriei economice, structura economieicontemporane să fie abordată att în plan vertical ct şi în plan orizontal.

    În cadrul structurilor verticale sunt utilizate trei concepte care în fond exprimă una şi

    aceeaşi economie, abordată şi cercetată din ung(iuri diferite) a$ microeconomia, care studiază

    1

  • 8/17/2019 referat teorii

    2/8

    comportamentul agenţilor economici primari #individuali$ pe diferite tipuri de pieţe şi care are

    ca obiective principale formularea răspunsurilor la întrebările) cum se formează preţurile

     bunurilor* ce se produce în societate* cum se distribuie veniturile participanţilor* b$

    macroeconomia, care reprezintă partea din teoria economică referitoare la ansamblul uneieconomii naţionale şi care încearcă să explice fluctuaţiile agregatelor macroeconomice de%a

    lungul timpului* c$ mondoeconomia, cercetează legăturile, interdependenţele dintre

    economiile naţionale, care apar ca verigi primare, privite la scară planetară.

    În plan orizontal, analiza structurii economiei naţionale este efectuată att pentru a

    surprinde structurile te(nologice, de ramură şi cele teritoriale ale acesteia, ct şi pentru

    elaborarea soluţiilor viznd corectarea disproporţiilor şi decalajelor existente.

    +mul desfăşoară activitatea economică de producţie într%un cadru istoriceştedeterminat în condiţiile utilizării unor resurse limitate. "pare astfel necesar ca activitatea

    economică să fie analizată att în funcţie de amploarea sa, ct şi din perspectiva finalităţii

    scontate. copurile propuse trebuie ierar(izate pe diferite perioade, iar comportamentul omului

    se impune a fi evaluat în relaţia sa cu te(nica şi societatea.

    "cţiunea economică are astfel ca subiect  agentul economic, omul considerat

    individual şi în colectiv, iar ca obiect raporturile dintre nevoi şi resurse, acestea din urmă

    avnd o determinare obiectivă. &ezvoltarea societăţii nu este posibilă dect în condiţiile

    respectării unor corelaţii cu volumul, structura şi dinamica resurselor. -otodată, raporturile

    respective au o determinare subiectivă în sensul că prin voinţă, pasiune, motivaţie, mod de

    înţelegere, psi(ologie etc., agentul economic îşi pune amprenta asupra lor. u alte cuvinte, este

    vorba aici de relaţia dintre nişte nevoi nelimitate şi nişte resurse disponibile pentru satisfacerea

    lor limitate. aracterul limitat al resurselor este cel care face necesară teoria economică. &acă

    resursele ar fi fost nelimitate, teoria economică nu ar mai fi existat.

    Resursele reprezintă totalitatea elementelor pe care omul le poate folosi în

    activitatea sa pentru a-şi satisface trebuinţele. Acestea sunt suportul consumului . /olumulşi calitatea resurselor condiţionează în mod esenţial gradul în care omul îşi satisface nevoile,

    att la nivel individual, ct şi social.

    2

  • 8/17/2019 referat teorii

    3/8

    0esursele utilizate de oameni în activitatea lor economică sunt extrem de variate şi se

     pot clasifica după mai multe criterii. "stfel, în cadrul resurselor primare  sunt incluse

    resursele naturale  şi potenţialul demografic .  !e baza acestora, se formează resursele

    derivate, care constau în maşini, utilaje, ec(ipamente, construcţii ş. a. , inclusiv cunoştinţele şiexperienţa ştiinţifică.

    + importanţă deosebită o au resursele naturale, întruct, fără acestea, nici o activitate

    umană nu ar fi posibilă. 1a rndul lor, resursele naturale, din punct de vedere al duratei

    folosirii, pot fi) neregenerabile #zăcămintele de combustibili fosili şi cele de minereuri$, greu

    regenerabile  #lemnul$ şi regenerabile  #pămntul, apa$. &in perspectiva posibilităţilor de

    recuperare sau de reutilizare în procesele de producţie sau de consum, resursele pot fi

    clasificate în) recuperabile #o largă gamă de materii prime$, parţial recuperabile #resursele biologice, care % prin folosiri succesive % se degradează în mod treptat$ şi nerecuperabile #în

    special cele energetice$.

    2ndiferent de amploarea şi diversificarea lor, de gradul de folosire sau refolosire,

    resursele trebuie interpretate ca limitate, adică insuficiente acoperirii nevoilor umane % în

    continuă creştere şi diversificare. !e de o parte, există limite naturale ale resurselor  % în

    sensul că ele se găsesc în natură în cantităţi limitate, iar pe de altă parte, există şi limite

    economice ale exploatării şi folosirii unor resurse ' determinate att de nivelurile actuale ale

    costurilor de prospectare şi extracţie, ct şi de nivelul te(nologiilor. &ezvoltarea ştiinţei şi

    te(nicii determină multiplicarea posibilităţilor de utilizare mai bună a unor resurse, de

    reducere a consumului pe unitatea de efect util. onsumul de resurse este o mărime direct

     proporţională cu gradul de cultură şi civilizaţie, ceea ce înseamnă că nevoile vor creşte odată

    cu dezvoltarea generală a societăţii, solicitnd tot mai multe resurse. "cestea însă, orict de

     bine ar fi valorificate cu ajutorul ştiinţei, nu pot creşte similar nevoilor.

    Angaarea resurselor în procesul de producţie  de bunuri materiale şi servicii

    înseamnă transformarea acestora în factori de producţie.

    3

  • 8/17/2019 referat teorii

    4/8

    Raritate şi alegere. !pecializare şi sc"imb

    #upă cum arătam mai sus, problema fundamentală a economiei constă în

    raritatea resurselor şi a bunurilor economice şi de aceea reprezintă restricţia esenţială

    care trebuie luată în considerare în organizarea şi desfăşurarea activităţii economice.

    În sensul arătat, raritatea resurselor constituie prima problemă cu care se

    confruntă o economie. &e aceea, utilizarea raţională şi eficientă a resurselor economice

    disponibile reprezintă o problemă%c(eie a oricărei economii.

    În aceste condiţii, singurul mod de comportament al oamenilor este de a alege între

    alternativele e$istente, adică) între a investi sau a economisi, între diferitele bunuri care să fie produse şi oferite pe piaţă, între a folosi o mai mare cantitate de muncă sau o mai mare

    cantitate de capital într%un proces de producţie, între creşterea sau reducerea taxelor şi

    impozitelor, ac(eltuielilor publice destinate educaţiei ş.a.m.d. Alegerea între diferite

    alternative disponibile constituie, astfel, cea de-a doua mare problemă a unei economii.

    ea de%a treia mare problemă o constituie specializarea. -eoria economică studiază,

    astfel, de ce participanţii la viaţa economică îndeplinesc sarcini #atribuţii$ specifice,

     particulare, bine conturate şi delimitate. pecializarea poate fi analizată la nivel de indivizi, de

    firme şi la nivelul fiecărei ţări în parte. 3iecare participant la activitatea economică este

    specializat în producerea sau distribuţia acelor bunuri la nivelul cărora, în comparaţie cu un alt

     participant, este mai bun.

    4nul dintre întemeietorii ştiinţei economice moderne, "dam mit( #5678%569:$, a

    formulat ideea potrivit căreia specializarea creează avuţia, arătnd, de asemenea, că fără

    specializare nu se poate menţine un nivel de trai ridicat. În lucrarea sa fundamentală,

    ;+ cercetare asupra naturii şi cauzelor avuţiei naţiunilor;, mit( folosea pentru desemnarea

    specializării termenul de %diviziune a muncii%.ea de%a patra mare problemă a oricărei economii este sc"imbul. c(imbul

    completează şi însoţeşte nemijlocit specializarea. !roducătorii specializaţi nu%şi pot satisface

    integral propriile lor nevoi servindu%se de propria lor producţie. &e aceea, este necesar 

    4

  • 8/17/2019 referat teorii

    5/8

    sc(imbul cu bunurile create de alţi producători specializaţi, ceea ce aduce folos ambelor părţi.

    +rganizarea sc(imbului astfel înct să corespundă nevoilor oamenilor constituie o c(estiune

    esenţială a teoriei şi practicii economice. c(imbul reprezintă o realitate prezentă nemijlocit şi

     permanent în lumea noastră, o realitate de care nu putem face abstracţie.În procesul economic, indivizii sunt constrnşi de raritate să facă alegeri, opţiuni ale

    căror implicaţii sunt studiate de teoria economică. 2ndivizii pot fi consideraţi drept principalii

    ;actori; ai procesului economic. În adoptarea deciziilor aceştia sunt g(idaţi de două elemente

    fundamentale) costurile şi beneficiile. el mai important instrument utilizat de către

    economişti în studierea modului în care sunt elaborate deciziile economice este analiza

    marginală.

    ca acţiune pentru a atinge un

    anumit obiectiv. În esenţă, analiza marginală constă în compararea costurilor  suplimentare cu

     beneficiile suplimentare generate de o anumită activitate.

    +bţinerea de către societate a producţiei în condiţiile limitării resurselor şi

    cunoştinţelor te(nologice existente conduce în ultimă instanţă la formularea esenţei

    problemei economice. "ceasta înseamnă că orice societate, orict ar fi de bogată sau de

    săracă, trebuie să aleagă în privinţa alocării resurselor, adică să dea răspunsuri la trei întrebări

    fundamentale ale organizării activităţii economice) a& ce bunuri se produc şi în ce cantităţi*

    b& cum se produc bunurile* c& pentru cine sunt produse bunurile.

    a$ ce bunuri se produc şi în ce cantităţi  ' înseamnă a preciza ce resurse vor fi

    utilizate, funcţie de bunurile care vor fi produse*

     b$ cum se produc bunurile ' reprezintă o alegere a modalităţii concrete cum vor fi

    realizate, avnd drept efect determinarea cantităţilor din fiecare resursă #mai mult din unele şi

    mai puţin din altele sau invers, funcţie de procedeul te(nologic ales$*c$ pentru cine sunt produse bunurile ' înseamnă că societatea trebuie să cunoască

    cine vor fi beneficiarii bunurilor create, sau, cum va fi împărţit produsul naţional între

    gospodării, în general între participanţii la producţia socială, între diferitele categorii sociale.

    5

  • 8/17/2019 referat teorii

    6/8

    În abordarea acestor aspecte în viaţa de zi cu zi, oamenii pot face frecvent greşeala de a

    confunda realitatea cu idealurile. &e aceea, trebuie arătat că din perspectiva discuţiilor purtate

    între oameni despre economia politică, aşa%numita economie pozitivă se ocupă cu prezentarea

    realităţii economice # ce, cum şi pentru cine, precum şi a comportamentului economiei$, iar ceea ce este denumit economie normativă se întemeiază pe un sistem de principii etice şi

     judecăţi de valoare cu privire le ce, cum şi pentru cine produce o economie, aceste din urmă

     probleme putnd fi rezolvate att pe calea dezbaterilor şi deciziilor politice, ct şi prin

    utilizarea instrumentelor specifice analizei economice.

    'ostul de oportunitate. 'urba posibilităţilor de producţie. Avantaul comparativ

    3ormularea unui răspuns la cele trei întrebări fundamentale presupune că societatea

    trebuie să adopte o serie de decizii privind  intrările  şi ieşirile din economie. 2ntrările sunt

    reprezentate de factorii de producţie, iar ieşirile sunt reprezentate prin bunurile şi serviciile

    rezultate din procesele de producţie şi care se consumă în mod direct sau sunt utilizate în

    continuare în alte procese de producţie.

    4nul dintre conceptele cele mai importante din teoria economică este cel de cost de

    oportunitate măsurat prin intermediul alternativei celei mai favorabile la care se renunţă..

    1uarea unei decizii inevitabil implică sacrificarea altor alternative valabile.

    (enomene, procese, interese economice. )egile economice

    1umea înconjurătoare ne apare într%o infinită varietate de forme şi evenimente. !rin

    contactul său direct cu această lume, omul ia cunoştinţă numai cu acele aspecte care apar şi se

    manifestă la suprafaţa lucrurilor şi evenimentelor, denumite fenomene.

    "ctivităţile economice pe care oamenii le desfăşoară în vederea mobilizării,repartizării şi utilizării resurselor în scopul satisfacerii trebuinţelor lor sunt alcătuite dintr%o

    multitudine de fenomene economice care se referă la cunoaşterea nemijlocită de către om a

    faptelor şi evenimentelor lumii economice.

    6

  • 8/17/2019 referat teorii

    7/8

    + caracteristică proprie fenomenelor economice este aceea că ele presupun în mod

    obligatoriu, direct sau indirect, prezenţa şi participarea din partea omului cu atributul său de

    ;(omo oeconomicus;.

    3enomenele economice au o determinare obiectivă, dar, în acelaşi timp, suntinfluenţate activ de către factorul subiectiv, reprezentat prin om şi prin societate, în

    ansamblul ei.

      a$ determinarea obiectivă rezultă din relaţia obiectivă dintre existenţa socială

    #privită în sensul satisfacerii trebuinţelor$ şi natură. &eci, activitatea economică şi, prin

    aceasta, existenţa oamenilor nu sunt posibile dect în condiţiile respectării unor raporturi de

    interdependenţă care se formează între fenomene economice, a căror negare ar avea ca rezultat

    negarea existenţei omului. &e aceea, subiecţii activităţii economice sunt nevoiţi să respectecorelaţiile structurale existente de facto între resurse şi trebuinţe, în condiţii concret istorice

    date de dezvoltarea te(nică şi socială.

      b$ influenţa activă a factorului subiectiv *om, societate& asupra activităţii

    economice constă în aceea că, în raporturile de interdependenţă dintre fenomenele economice,

    subiectul acestei activităţi îşi pune amprenta prin voinţă, decizii, mod de înţelegere ş.a. asupra

    fenomenelor. "stfel, conştientizarea de către subiect a realităţii are un un anumit specific bine

    determinat. "ceastă conştientizare se transpune în comportamentul individual şi social care

     poartă denumirea de acţiune economică, aceasta fiind bazată pe raţiune şi motivată cauzal.

    +ransformările cantitative şi calitative pe care le cunosc fenomenele economice în

    timp şi spaţiu poartă denumirea de procese economice.

    onţinutul şi sensul transformărilor care au loc în viaţa economică sunt determinate

    att de relaţiile de interdependenţă în care se găsesc fenomenele economice, ct şi de voinţa

    oamenilor. 0ezultatul final al studierii relaţiilor de interdependenţă dintre fenomenele

    economice îl constituie descoperirea, studierea şi utilizarea legilor economice. În cazul în

    care se au în vedere transformările determinate de voinţa oamenilor, trebuie analizate cu precădere interesele oamenilor, care determină scopurile, acţiunile şi comportamentul acestora.

    3enomenele economice sunt ordonate, rnduite şi legate între ele prin raporturi cauzale

    sau funcţionale care se constituie în legi economice a căror descoperire este sarcina ştiinţei

    7

  • 8/17/2019 referat teorii

    8/8

    economice. )egea economică este e$presia teoretică, abstractizată a unor raporturi

    esenţiale, cauzale, funcţionale din interiorul fenomenelor economice, ca şi dintre acestea,

    raporturi caracterizate printr-o relativă constanţă si repetabilitate în cadrul unor

    condiţii date."pare necesară o distincţie care trebuie făcută între legile economice % pe de o parte şi

    legile juridice şi cele ale naturii, pe de altă parte. "stfel, legile juridice desemnează reguli de

    drept promulgate de autoritatea care reprezintă şi guvernează o societate. &e asemenea, legile

    economice nu trebuie opuse, dar trebuie distinse de legile naturii. În concluzie, obiectul

    cunoaşterii legilor economice îl constituie fenomenele economico%sociale care rezultă din

    întrepătrunderea unor acte individuale, raţionale şi voite. 1egile economice au specificitatea că

    acţionează prin intermediul oamenilor, aceasta presupunnd existenţa anumitor scopuri. Însfrşit, legile economice acţionează numai în anumite condiţii. c(imbarea acestor condiţii,

    este un fapt care stă în puterea omului, care modifică şi forma de manifestare şi consecinţele

    acţiunii legilor economice.

    !entru desfăşurarea unei activităţi economice raţionale şi eficiente, capabile să

    satisfacă trebuinţele oamenilor, cunoaşterea şi utilizarea legilor economice are o deosebită

    însemnătate att teoretică, ct şi practică.

    8