alfred bulai

analiza electorala si

marketing electoral suport curs ID

postuniversitar

2

Cuprins

1. Votul - fenomen social

2. Votul si implicatiile sale sociale

3. Procese de baza care intervin n definirea situatiei

electorale

4. Metodele de cercetare a realitatii sociale

5. Votul si cercetarea electorala la nivel empiric

6. Votul si cercetarea electorala la nivel teoretic

7. Definirea situatiei electorale

8. Electoratul Tranzitia; De la electoratul socialist la cel prezent

9. Axele sistemului electoral

10. Tipologia electoratului

11. Stabilitate si dinamica electorala

12. Convergenta si divergenta n sistemul electoral

romnesc

13. Comunicarea politica n campania electorala

14. Promovarea n campania electorala; ntre ideologiei si

imagine

15. Dincolo de comunicarea politica - Actiunile de campanie

3

Cursul 1

Votul - fenomen social

Acest prim curs si propune sa va initieze n problematica votului, acesta fiind analizat n acest context din perspectiva dimensiunii sale sociale. Am putea considera votul la modul general ca un tip special de institutie sociala, chiar daca el nu reprezinta o constanta a vietii sociale. Indiscutabil votam relativ rar si cu toata febra sociala din jurul sau, votul este aparent episodic n viata noastra. Acest caracter specific nu l face nsa mai putin impor tant sau mai putin social. Pe de alta parte votul se bazeaza pe un mecanism social cu mult mai general, el fiind un tip de alegere sociala.

Este indiscutabil ca problematica votului poate fi studiata din mai multe

perspective si la fel de cert este faptul ca cea politica este prevalenta n literatura

dedicata votului si electoratului. Analiza pe care o vom prezenta noi tine cont de

pluralitatea acestor abordari, n special de cea politica, nsa noi propunem ca sistem

referential al analizei dimensiunea sociala. Cele mai multe dintre abordarile politice

ale votului sau mecanismului electoral au o dimensiune prioritar descriptiva si

empirica, multe dintre acestea propunnd n mod tacit chiar valori ideologice utilizate

n interpretarea datelor sociale.

Este cert ca o neutralitate axiologica absoluta nu este posibila n nici un fel de

abordare dedicata problematicii votului sau a mecanismelor electorale. La fel de

normala este n analiza stiintifica abordarea descriptiva si cu att mai mult cea

empirica. n cele ce urmeaza, dincolo de ideea unui alt sistem de raportare la aceasta

problematica, vom propune nsa o abordare si o interpretare strict teoretica a votului.

Desi nu multe, au aparut n ultimii ani n Romnia diverse lucrari sau articole

dedicate votului, electoratului sau mecanismelor electorale. Cele mai multe dintre

acestea leaga n mod esential votul de sistemul politic, de faptul ca democratia din

Romnia este sau nu reala ori eficienta, ca ea s-a maturizat sau nu, functie de modul n

care electoratul se comporta ca electorat. Se pune astfel accentul pe ideea ca votul este

4

un element esential al definitiei sistemului politic democratic, iar grija majora a

analistilor este aceea de a identifica mai degraba deficientele votului si implicit ale

comportamentelor electorale ale populatiei.

Dincolo de conjunctura specifica dezvoltarilor teoretice de la noi si n

literatura occidentala, cu o istorie cu mult mai impresionanta, sunt foarte numeroase

analizele de acest tip. Mai mult, acestea se concentreaza, cele mai multe, asupra

prezentului, orizontul temporal extinzndu-se arareori si atunci doar pna la granitele

modernitatii si ntr-un fel asa si este normal deoarece la un prim nivel al analizei,

esentialmente unul politic, votul nu poate exista n afara modernitatii. Aceasta pentru

simplul motiv ca alegerea conducatorilor si implicit legitimitatea lor, de tip popular,

nu exista n afara modernitatii. Legitimitatea premoderna este una de drept divin si

nimeni nu conduce n numele populatiei sau macar al unor categorii ale

populatiei. Votul n acceptiunea sa contemporana nu are astfel nici un sens. Mutatia

esentiala n sistemele politice moderne a fost tocmai aceasta schimbare radicala a

legitimitatii conducerii societatii. Revolutiile burgheze au reclamat toate dreptul de a

conduce, dar mai nainte de toate de a schimba, eventual de a distruge vechea ordine,

n numele poporului. Acesta, cu o oarecare nerusinare si lipsa de cucernicie specifica

aceleiasi modernitati, s-a pus n locul Divinitatii. Dumnezeu a murit! Traiasca

Poporul!

Dincolo nsa de principiul legitimarii, o problema practica s-a impus imediat n

toate aceste societati. Si cine poate vorbi si conduce n numele poporului? Alegerea

conducatorilor prin vot s-a impus relativ rapid ca una dintre cele mai simple solutii.

Exista indiscutabil n acest proces o evolutie care are propria temporalitate. Au

existat, pe de alta parte sisteme de tipul votului si naintea modernitatii, doar ca ele se

legau nu de populatie, ci de persoanele reprezentative care puteau alege si eventual fi

alese. Averea, functia ecleziastica, meritele militare si desigur originea familiei erau

principalele criterii care te puteau promova n functia de alegator si de regula doar

pentru pozitii de conducere care tineau de structuri de ordinul al doilea.

Votul unitar, omogen si egal cu sine nsusi este creatia exclusiva a

modernitatii. Este votul universal al egalitatii, dar mai ales al egalizarii indivizilor. n

fata urnelor toti suntem egali si democratia moderna se pare, pna n prezent cel putin,

nu poate functiona altfel. Din aceasta perspectiva sistemul politic n modernitate, dat

fiind tipul de legitimitate pe care l reclama, nu poate exista fara elementul sau bazal -

votul.

5

Dincolo de acest nivel al analizei, trebuie sa observam ca votul, la modul

general, asa cum am precizat mai devreme, nu este altceva dect un tip de alegere

sociala n care membri unei comunitati sau ai unei categorii de populatie si exprima o

opinie sau o optiune pentru o persoana, o solutie sau o idee. Din acest punct de

vedere, alegerea sociala despre care vorbim este cu mult mai generala. Ea exista n

oricare societate si nu apartine doar sferei politicului. Formele de manifestare sunt

foarte diverse. Trebuie sa spunem ca alegerea sociala se afla ntr-o relatie opusa, dar si

complementara cu ritualul. Acesta din urma este cel care asigura constanta si eficienta

anumitor actiuni comunitare si care nu lasa pentru acestea libertati de optiune sau

alegere. Alegerea sociala presupune deci posibilitatea reala de a putea opta liber ntre

diferite variante. Din acest punct de vedere alegerea sociala este intern legata de

acele tipuri de societati, sau particular comunitati, care tolereaza un regim

cognitiv al comunicarii. Este vorba de acele societati n care comunicarea cognitiva

si cunoasterea teoretica sunt precumpanitoare. Ele permit indivizilor sau grupurilor sa

poata identifica variante alternative si sa aleaga ntre ele. Ne referim nsa cu deosebire

la alegerile de tip social, deci exprimate prin mecanisme sociale si nu individuale.

Acesta este motivul pentru care n Grecia clasica putem gasi asemenea tipuri de

mecanisme sociale si tot din acest motiv democratia ca si ideea de vot s-au impus n

lumea greaca.

Din ceea ce am spus pna acum rezulta ca alegerea sociala este nu numai

posibila, ci si obligatorie atunci cnd n cadrul unei paradigme comunicationale

cognitive oamenii definesc situatia n care se afla n termenii unor variante

qvasiechivalente. Acestea impun alegerea ca solutie a declansarii actiunilor sociale.

Mecanismul care sta la baza acestui tip de actiune sociala, produsa n baza

analizarii unor variante alternative, este acela al definirii situatiei, iar n cazul

particular al votului, asa cum o sa vedem, avem de a face cu definirea situa tiei

electorale.

Chiar daca apartine prioritar modernitatii si chiar daca forma de baza pe care o

mbraca este una politica, votul la nivelul sau constitutiv este ntotdeauna un fenomen

social sau, utiliznd un concept clasic, un fapt social total. Aceasta nu nsa doar

pentru ca la modul general el este un tip de alegere sociala, ci si pentru

particularitatile sale definitorii, cele care i confera caracterul de fapt social total.

Dimensiunea sa comunicationala este astfel un prim argument.

6

Comunicare sociala si vot.

Orice sistem electoral functioneaza doar daca se bazeaza pe trei mari tipuri de

procese de comunicare sociala. n primul rnd procese de comunicare ntre membri

comunitatilor, n al doilea rnd, procese de comunicare persuasiva cu rol de suport al

votului (de tipul propagandei electorale sau comunicarii politice) si n al treilea rnd

procese de comunicare determinate chiar de actul votului care, la modul general, este

tot un act de comunicare. Votul poate fi privit ca un proces n care se colecteaza si se

transmit informatii, informatii care prin mediatizarea lor la nivelul sistemului electoral

produc, asa cum o sa vedem ntr-o tema viitoare, efecte spectaculoase asupra

electoratului, altele dect cele de ordin politic.

Votul ca act de alegere sociala presupune cu necesitate din partea celor care au

calitatea si dreptul de a alege, un proces de autoreflexivitate fata cu cel putin doua

momente esentiale n derularea actului de alegere. Primul este dat de definirea

problemei care este propusa si care defineste universul alegerii. Al doilea este

momentul definirii solutiilor problemei, solutii care reprezinta termenii alegerii

respective. Pentru ca votul sa functioneze eficient este necesar ca aceste procese sa fie

operante pentru toti ale gatorii si mai mult, definirea problemei si a solutiilor sa se faca

n termeni similari. Pentru a exista o asemenea situatie este necesar nsa, ca ntre

alegatori, mai general la nivel comunitar sau societal, sa existe procese de comunicare

care sa asigure , prin schimburi si negocieri de semnificatii, definitii comune, att

pentru probleme, ct si pentru tipurile de solutii acceptate.

Alegerea nu se poate face dect ntre optiuni finite, iar n practica, numarul

acestora este foarte redus, pentru ca actul alegerii sa fie operant. Este astfel necesar, ca

toti alegatorii sa defineasca la fel problema, ca si solutiile care definesc termenii

alegerii. Aceasta situatie dezirabila si definita aici ca ideala este conditionata

fundamental de comunicarea sociala.

O prima regula empirica o putem evidentia n baza celor mentionate. Ea spune

ca sistemul electoral functioneaza cu att mai eficient cu ct comunicarea sociala

este mai importanta n comunitate. n conditii ideale procesele de comunicare pot

asigura necesarul de comunicare care sa permita ca toti indivizii sa opereze cu aceiasi

definitie, att pentru problema, ct si pentru solutii. n aceste conditii, dupa cum o sa

aratam, vorbim de vot tipic, iar situatia electorala este una de tip ideal.

Al doilea tip de procese de comunicare sunt cele care sunt definite n special n

registrul propagandei electorale. Acest tip de comunicare poate fi privit, n alti

7

termeni, ca o comunicare de la actorii politici catre electorat. Pentru a putea analiza

acest tip de comunicare, chiar sumar, este necesar sa insistam asupra celor doua

dimensiuni fundamentale ale comunicarii, cea persuasiva si cea cognitiva.

Votul ntre persuasiv si cognitiv

Este firesc sa ne concentram atentia mai nti asupra procesului

comunicational ca atare si sa vedem, nainte de toate, n ce constau componentele

cognitiva si persuasiva ale comunicarii. Distingem doua functii fundamentale pe care

comunicarea le -a ndeplinit si le ndeplineste n orice societate. Prima este functia

persuasiva, responsabila pentru procesele de structurare a raporturilor sociale, n timp

ce a doua, functia cognitiva, are un rol informational, ea privind circulatia

informatiilor si implicit modificarea sistemului cognitiilor indivizilor care emit,

respectiv recepteaza mesaje de acest tip. Cognitivul se refera la componenta strict

informationala a comunicarii si implicit la sistemul cognitiv al emitatorilor

/receptorilor, permitnd astfel, la un nivel mai general, cunoasterea. Persuasivul se

refera la acea componenta a comunicarii care vizeaza determinarea sau modificarea

atitudinilor/ comportamentelor emitatorilor, care primesc astfel de mesaje si, implicit,

ea determina anumite tipuri de actiuni sociale, actiuni care au atributul de social,

tocmai datorita dimensiunii obligatorii sociale a comunicarii. Ambele componente

sunt prezente practic n orice proces de comunicare, n functie de tipul de limbaje sau

de mijloace utilizate, aceste dimensiuni putnd fi privite ntr-o perspectiva denotativa

sau conotativa. Unul si acelas i mesaj, de exemplu: Mine are loc ntlnirea cu noul

director, poate transmite simultan doua tipuri de semnificatii. n primul rnd una

cognitiva, deoarece se transmite o informatie si, potential, cmpul cunoasterii

receptorului(rilor) se poate mari, iar n al doilea rnd, o semnificatie persuasiva care

se poate referi la comportamentele/atitudinile pe care receptorii ar trebui sa le aiba n

contextul particular respectiv.

Raporturile dintre cognitiv si persuasiv nu sunt nsa unele statice si nu pot fi

reduse doar la o dialectica a conotativului si denotativului n comunicare. Cu alte

cuvinte, nu avem de a face doar cu simple denotatii sau conotatii, ci cu orientari de

facto ale comunicarii catre persuasiv sau cognitiv, n primul rnd datorita unor

particularitati ale limbajelor si ale mijloacelor de comunicare. Aceasta centrare a

comunicarii, n persuasiv sau cognitiv, constituie un factor esential al determinarii

profilului culturii unei societati.

8

Este evident ca procesele de comunicare din zona electorala au o proeminenta

componenta persuasiva, fie ca este vorba de comunicarea dintre indivizi sau grupuri,

la un nivel bazal, fie ca este vorba de comunicarea politica de tipul propagandei. n

toate situatiile se urmareste formarea unor atitudini si declansarea unor

comportamente specifice. Din aceste motive putem considera ca sfera denotativului

este data de semnificatiile persuasive1, planul conotativ fiind cel definit de

dimensiunea cognitivului. Cu alte cuvinte, la acest nivel, chiar si atunci cnd se

transmit informatii, scopul fundamental este acela de a determina la receptori anumite

reactii atitudinal-comportamentale. Ne putem ntreba cum functioneaza comunicarea

la acest nivel? n primul rnd cu ajutorul a doua elemente esentiale: ritualurile,

ritualizarile ntr-o forma mai slaba, respectiv pe baza unor mijloace de comunicare.

Ritualurile asigura n primul rnd eficienta activitatilor sociale fundamentale

pentru viata comunitatii. Repetarea acelorasi comportamente, n aceleasi situatii, face

ca eficienta acestora sa devina deosebita. Pe de alta parte, ritualurile pot sa asigure

nvatarea eficienta a acestor comportamente si, din acest motiv, procesul de

socializare este imposibil de conceput n afara unor cadre ritualice. Un alt aspect este

legat de rolul motivant al ritualului, acesta realiznd "ncarcarea energetica a

participantilor, marcata, de regula, de transformari interne, psihice si fiziologice,

dezvoltndu-se la participanti o tensiune psihica necesara activitatii vizate de ritual.

Cele mai importante functii ale ritualurilor sunt nsa cele de factura

comunicationala. n primul rnd este vorba de impunerea comunitara a semnificatiilor

semnelor utilizate ntr-o comunitate si de asigurare a universalitatii comunitare a

acestor semnificatii. n ritual se atribuie semnificatii (n primul rnd persuasive)

diverselor semnale utilizate n comunicare, fie ca este vorba de cuvinte,

comportamente simbolice sau oricare alt tip de limbaje. Ritualurile asigura legatura

ntre semnificatiile persuasive, actiunile prototip presupuse de acestea si semnalele

utilizate pentru a desemna/declansa aceste actiuni. n cadrul ritualului, prin asocierea

permanenta a semnelor persuasive cu comportamentele la care ele se refera, se asigura

stabilitatea semnificatiilor persuasive ntr-o comunitate. Semnificatiile semnelor, la

nivel general, se impun indivizilor prin socializare comunicationala. n sfera

1 Desemnam prin aceeasta sitagma, n mod conventional, tipul de comportamente sau de reactii presupuse de un mesaj persuasiv. Acestea evident nu pot fi dect referenti ai semnificatiilor presupuse, care nu pot fi surprinse n afara unor elemente categoriale. Din acest motiv sintagma are un continut relativ si conventional

9

persuasiva cel putin, rolul central n acest proces, ca si n mentinerea stabilitatii

semnificatiilor persuasive, l detine ritualul.

Al doilea element esential care conditioneaza direct comunicarea persuasiva l

reprezinta mijloacele de comunicare, si totodata, tipul particular de comunicare care le

utilizeaza, comunicarea mediatizata.

Mijloacele de comunicare reprezinta orice element, concret sau abstract, care

mediaza circulatia semnificatiei cognitive si persuasive ntre emitatori si receptor cu

scopul de a mari performantele emisiei, fie n planul intensitatii persuasive, fie n cel

al caracteristicilor spatio-temporale.

Principala functie a mijloacelor de comunicare este aceea de a realiza o

anumita potentare a parametrilor sau caracteristicilor unui proces de comunicare.

Potentarea caracteristicilor unui proces de comunicare are loc n principal n plan

spatial (o anume difuziune a mesajului) si temporal, informatiile fiind stocate si

retransmise o perioada practic nelimitata de timp. Evident nsa, ca orice asemenea tip

de potentare reprezinta, fie direct, fie indirect, si o afirmare a persuasivului. n

capitolu l dedicat comunicarii politice vom detalia toate aceste aspecte. Pentru moment

retinem doar o prima concluzie n ceea ce priveste mecanismul electoral:

Dimensiunea persuasiva a comunicarii politice presupune n mod necesar

att o dimensiune ritualica obligatorie a activitatilor politice, ct si utilizarea

unor mijloace de comunicare performante. Acestea nsa, nici pe departe nu se

reduc la ceea ce traditional numim mass-media. Nu dezvoltam aceste probleme n

acest moment deoarece am rezervat un curs special pentru aceasta. n acest moment

suntem interesati sa relevam dimensiunea comunicationala a votului doar pentru a

oferi un argument n plus ideii ca votul este un fenomen social. Tocmai din acest

motiv mai trebuie sa adaugam ca actul votului, n sine, reprezinta un tip de

comunicare. Este un tip mediat de comunicare si desigur totodata un feed-back n

raport cu comunicarea politica de tipul propagandei. Functiile majore si pentru acest

tip de comunicare sunt tot persuasive, dar evident intervin aici o serie de procese

psiho-sociale care conditioneaza forma n care functioneaza acest tip de proces

comunicational.

Toate aceste tipuri de comunicare, desi centrate n zona persuasivului, nu

conduc direct la comportamente de vot. Pna acolo este necesar ca elec torii, n baza

comunicarii persuasive sau cognitive, ca si n baza matricei atitudinal-valorice

personale sa -si construiasca mai nti o imagine despre scena politica si sociala,

10

ntr-un cuvnt despre situatia n care se afla. De modul n care ei si definesc aceasta

situatie depinde n cea mai mare masura tipul de optiune pe care si-l exprima.

Situatia electorala ca tip de situatie sociala.

Orice proces de alegere sociala presupune ca la nivelul unei anumite

colectivitati, membri acesteia sa faca o optiune n raport cu cteva variante de solutii

posibile ale unei probleme. Votul presupune o asemenea situatie n care alegatorii

opteaza, de regula afirmativ, adica pentru o anumita personalitate sau grupare.

Aceasta situatie o vom denumi de acum nainte, situatie electorala. Ea presupune

existenta unei probleme care prezinta un numar finit de solutii ntre care electorii

trebuie sa opteze. Aparent, situatiile electorale sunt neproblematice. Alegi unul din

doi oameni, sau dintre ctiva, alegi un partid din cele cteva care ti-se ofera ca termeni

ai alegerii. La un nivel strict tehnic lucrurile sunt relativ simple. Problema electorala,

ca si solutiile sale posibile, sunt clar formulate, optiunile sunt perfect echivalente si au

aceeasi probabilitate de a fi selectionate de catre un anume subiect. La nivel social

lucrurile se complica nsa.

Dincolo de dimensiunea sa obiectiva situatia electorala are si un nivel

subiectiv la care este definita, n mod mai mult sau mai putin particular, de catre

subiectii care fac alegerea. Fiecare elector si defineste ntr-un mod propriu situatia

electorala ceea ce nseamna o anume definitie a problemei, a solutiilor concepute ca

posibile si reale si, binenteles, a semnificatiilor asociate termenilor implicati.

Problema nu trebuie sa mai fie ctusi de putin definita identic pentru subiecti.

Alegerea n sine are semnificatii deosebite pentru oameni, pentru unii este un tip de

suport pentru anumiti actori, pentru altii este un tip de sanctiune, poate sa reprezinte o

obligatie de a te conforma sau un gest de dizidenta etc. Solutiile propuse, pe de alta

parte, sunt arareori cele definite ca singurele posibile si pe care subiectii le gndesc ca

fiind termenii reali n care se solutioneaza problema data. n cercetarile calitative pe

care le-am efectuat de a lungul multor ani, spre exemplu, mai putin de 10% din cei

investigati gndeau ca personalitatile sau partidele pe care le votasera reprezentau

exact ceea ce ei doreau sa aleaga. Nemultumirea fata de actorii politici votati a fost n

toate analizele efectuate una foarte mare (cel mai adesea mai multe de jumatate dintre

subiecti unei investigatii). n realitate solutiile nu sunt nici pe departe gndite ca

alternative posibile, iar asumarea lor se face att la nivel imagistic (ca imagine a unui

actor politic, asa cum o sa vedem), ct si ideologic prin concepte cheie care definesc o

11

anume orientare. Numai ca acest proces de definire a situatiei electorale presupune

astfel si probleme de semantica electorala deoarece aceste concepte ideologice au

ntelesuri extrem de diferite. Cel mai stngace operator de teren ntr-o ancheta

sociologica a putut constata cu usurinta ca termeni dealtfel destul de uzitati, si care

sunt concepte centrale n definirea actiunilor politice sau electorale, precum

privatizare, coruptie, schimbare, stabilitate, patriotism etc. au sensuri extrem de

diferite, uneori contradictorii. Oamenii care au facut investigatii pe teren stiu ca

ntrebari aparent foarte simple precum: Ce parere aveti despre privatizare? cu

raspunsuri preformulate de genul: este foarte buna, buna..... atrag raspunsuri si

comentarii extrem de diverse de genul: este buna, dar la noi nu este posibila, este

bine, ca nseamna ca vom trai mai bine, dar si de genul: nu este buna, ca oamenii

ies beti de acolo, sunt un fel de hoti astia cu privatizarea. Avem de fapt de a face

cu definitii diferite ale privatizarii, ceea ce nseamna ca evident comparabilitatea

statistica a rezultatelor este foarte ndoielnica.

Desigur, n cazul votului, problemele sunt, sau cel putin par, cu mult mai

simple deoarece se alege ntre persoane, eventual partide. Dar putem sa garantam ca

n ochii electoratului, Emil Constantinescu sau Ion Iliescu au fost alternative similare

cu Nutu Anghelina sau Nicolae Militaru n 1996? Sau PDSR, PNL, PD ori PRM au

fost comparabile cu Partidul automobilistilor, al pensionarilor, cu Partidul Democrat

Crestin etc. n 2000?

La nivel obiectiv lucrurile stau relativ simplu. Variantele prezentate sunt precis

formulate si perfect echivalente, optiunile electorilor nu pot fi interpretabile, ci doar

masurate. La nivel subiectiv situatia electorala este un construct, ea are o definitie n

mintea fiecarui elector ceea ce face ca presupozitia ca toti oamenii aleg exact ntre

aceleasi variante sa fie doar partial adevarata. ntr -o situatie ideala de vot exista o

convergenta totala ntre definitiile situatiilor electorale ale alegatorilor si, eventual,

ntre definitia obiectiva si cea subiectiva a situatiei. n realitate, acest caz ideal de

convergenta totala nu poate exista si de aceea putem vorbi ntotdeauna de un indice al

divergentei definitiilor date situatiei electorale n orice sistem electoral real. Nu este

vorba de o deficienta a unui mecanism, ci pur si simplu asa functioneaza oricare

sistem electoral. Nu este cazul sa interpretam cele spuse pna n prezent, ca si cum

fiecare elector are o cu totul alta definitie a situatiei electorale si votul ar nsemna o

excursie n turnul Babel. Evident, exista o tendinta centrala n definitiile situatiilor

electorale, aceasta tendinta, modul n termeni statistici, poate sau nu sa se identifice cu

12

datele obiective ale situatiei electorale, cert este nsa ca ea reprezinta o anumita

normalitate sau o anume atitudine care, eventual prin vot, poate reprezenta un

comportament tip. n acest sens distingem doua tipuri de vot. Votul tipic si votul

atipic. Primul defineste spatiul de convergenta al cmpului electoral, n timp ce al

doilea pe cel al divergentelor aparute la nivelul definitiilor situatiilor electorale. Putem

distinge astfel votanti tipici si votanti atipici, nsa evident distinctia pe care o facem nu

are n sine nimic valorizant. Nu este neaparat un vot mai bun dect celalalt si nici mai

important. Distinctia este esentiala pentru radiografierea mecanismului electoral si are

un rol mai degraba analitic.

Votul tipic si votul atipic

ntr-una din anchetele ntreprinse de noi unul dintre subiecti ne-a declarat ca-i

sustine pe taranisti care, cu Vadim n frunte, vor sa scoata tara din criza, mai mult,

subiectul n cauza a ncercat sa argumenteze ca era vorba ntr-adevar de taranistii pe

care-i stiam si de senatorul Corneliu Vadim Tudor. Legatura pe care noi nu o vedeam,

exista pentru subiectul nostru extrem de clar.

La prima vedere un asemenea episod, care s-a ntmplat aproape oricarui

cercetator care a facut investigatii de teren, trece destul de neobservat si este citabil cu

un sens anecdotic. Aceasta pentru ca este relativ spectaculos. Cti dintre electori

gndesc la fel sau similar nsa? Prima reac tie este sa spunem ca extrem de putini. Dar

daca nu mai operam cu situatii att de spectaculoase, ci cu unele mult mai putin

vizibile? Ce distinctie fac oamenii ntre formatiunile liberale de exemplu, sunt aceste

definitii identice? Care era distinctia dintre CDR si partidele componente n definitia

situatiei electorale data de electori n 1996 sau n 2000? Care este distinctia dintre

Guvern si partidul/partidele aflate la putere? La un nivel rational putem argumenta si

gasi un raspuns pentru fiecare dintre aceste ntrebari. Exista nsa aceste raspunsuri

pentru toti electorii? Probabil ca o buna parte se apropie de un mod unitar de definire

a situatiei electorale. O alta parte nsa utilizeaza definitii nalt divergente ceea ce face

ca votul lor sa fie atip ic. Ce nseamna acest lucru? Ca desi n sens tehnic ei exprima

un vot absolut similar cu al celorlalti, definitiile situatiilor electorale, n baza carora s-

a ajuns la optiunile respective, au fost foarte diferite si avem motive sa credem ca nu

exista n realitate o echivalenta ntre voturi. Acesti votanti sunt atipici pentru ca au

definitii divergente cu ale majoritatii n ceea ce priveste situatia electorala. Ei nu sunt

ineficienti, irationali sau incompetenti, ci pur si simplu un tip special de votanti. Si nu

13

este neaparat sa fi atipic din incompetenta, ci si din prea multa competenta.

Intelectualii pot fi, spre exemplu, o categorie predispusa spre vot atipic, tocmai pentru

ca, la fel de usor, ei pot sari din tiparele majoritare ale definirii situatiilo r. Iata spre

exemplu cazul alegerilor locale din Bucuresti n 1996. Am ntreprins la doua

saptamni dupa alegeri mai multe interviuri de grup cu subiecti din diferite categorii

sociale. Una dintre acestea o reprezenta intelectualii, si pentru a nu exista rezerve

anecdotice fata de posibilele ntelesuri ale termenului, am selectat n grup doar

cercetatori si profesori din nvatamntul superior. Una din problemele pe care le -am

studiat a fost si aceea a modului n care subiectii si reprezentau votul pentru primar,

modul n care ei construiau un tip de justificare rationala pentru acest tip de vot, la

modul general, ca si pentru optiune ca atare. Rezultatele pot fi considerate

reprezentative pentru ceea ce numim vot atipic. Aproape toti subiectii din aceasta

categorie au argumentat foarte serios ideea depolitizarii votului n alegerile locale,

acolo unde alegatorii ar trebui sa se uite la calitatile umane si profesionale ale

candidatilor, la ceea ce ei pot sau nu asigura ca vor face si nu la o anume sustinere

politica. Alegatorii ar trebui sa cunoasca mai bine ceea ce candidatii se angajeaza sa

faca, ceea ce ei pot sa realizeze, calitatile lor umane si sa fie putin influentati de

aspectul politic. Primarul trebuie sa fie gospodar mai nti si nu politician. Avem

de a face indubitabil cu un anume tip de definire a situatiei electorale, cel putin

declarativ, pentru aceasta categorie de subiecti. De ce am putea considera votul lor

atipic? Pentru ca ei n realitate au constituit singura categorie, dintre cele investigate,

care nu facea asa. Declarativ lucrurile stateau perfect. n realitate, la ntrebari concrete

despre programele si promisiunile electorale, despre sloganuri, despre continutul

clipurilor electorale, ca si despre biografia profesionala sau despre calitatile

gospodarilor candidati, aceasta categorie a dat pe de departe cele mai putine si mai

vagi raspunsuri.

Celelalte categorii, de muncitori, functionari si de pensionari, au relevat,

adesea cu mare finete, promisiunile, uneori si posibilitatile reale , biografiile

principalilor candidati, ca si multe informatii despre calitatile acestora. Diferentele

dintre acestia, n aceasta privinta, au fost extrem de reduse. Ei si definisera destul de

convergent situatia electorala. Divergentii erau cei din prima categorie care doar la un

nivel declarativ puteau fi asimilati definitiei modale, caci n practica ei si defineau

situatia electorala nu numai diferit, ci chiar exact n maniera pe care declarativ o

criticau. Vom mai reveni asupra acestor rezultate. Dorim nsa n acest moment sa

14

atragem atentia asupra unui alt aspect important care tine de definirea situatiei

electorale si care este implicat n acest exemplu. Este vorba de modul n care este

gestionata informatia, respectiv de modul n care functioneaza comunicarea cognitiva

n cadrul definirii situatiilor. n general consideram ca intelectualii reprezinta una din

categoriile cele mai informate n raport cu viata politica si sociala. Cel putin

indicatorii utilizati n masuratorile statistice, privitori la consumul cultural, ca si la

accesul si consumul de informatii, par a indica acest lucru. De ce nsa, privitor la

exemplul precedent, ei erau pe de departe cei mai putin informati (sau poate mai

corect, cei care retinusera cel mai putin)? Raspunsul nu poate fi foarte simplu, dar cu

siguranta el trebuie sa graviteze n jurul problematicii definirii situatiei electorale. n

realitate, n cadrul procesului subiectiv al definirii situatiei electorale se opereaza cu

statuari de probleme si solutii care reclama un anumit tip de comunicare care este

considerata valida sau performanta. n orice asemenea proces, cu ct subiectii sunt

mai angajati atitudinal valoric, cu att mai mult ei sunt receptivi doar la anumite tipuri

de informatii neglijnd sau respingnd altele. Mai mult, n acest caz a aparut ceea ce

s-ar putea numi efectul de intelectual. Potrivit acestuia, intelectualii sau oricare

subiecti care se comporta la fel, adica construiesc teorii despre realitate, date fiind

competentele indubitabile la nivel cognitiv si implicit la nivelul cunoasterii de tip

rational, tind sa nu recepteze informatiile privitoare la realitatile sociale pentru care ei

au deja teorii explicative, ignornd astfel informatii si cunostinte care pot fi relevante

n ntelegerea respectivei realitati. Stiind foarte mult ei afla foarte putin am putea

spune. Acest efect apare si n cadrul comunicarii politice de tipul propagandei, cnd

anumiti actori politici comit exact aceeasi eroare, stiind foarte multe despre viata

politica sau despre electorat, ei ajung prea putin sa recepteze feed-back-ul acestuia.

Dar de ce este importanta aceasta distinctie ntre votul tipic si cel atipic?

Pentru ca, asa cum o sa aratam, orice analiza a mecanismului electoral trebuie sa

porneasca de la analiza modului n care subiectii definesc o situatie electorala. Nu este

vorba de cine ntelege corect si cine nu, cine se raporteaza rational si cine afectiv la

vot, ci este vorba de modul n care oamenii si definesc situatiile sociale impuse de

alegerea de tip electoral. Este interesant de stiut care este indicele divergentei,

respectiv proportia votantilor atipici ntr-un sistem electoral. Care este definitia

modala a situatiei electorale, si care sunt sferele de semnificatie ale conceptelor

ideologice implicate n sustinerea optiunilor.

15

Dar cum se construieste definitia modala, respectiv votul tipic? Evident ca

pentru a ajunge la o dimensiune modala trebuie sa existe un amplu proces de

comunicare, acesta fiind singura modalitate de a construi semnificatii comune

pentru toti termenii implicati n definirea situatiei electorale.

Intervin nsa si o serie de alte procese piho-sociale sau pur psihologice. n

primul rnd este vorba de polarizare. Gndim si ne raportam la realitate, conform

psihologiei cognitive, n termeni polari. Lucrurile sunt bune sau rele, corecte sau

incorecte, utile sau ineficiente etc. n general numai dupa ce cautam extremele

descoperim si nuantele. Acest proces cu siguranta ca simplifica perceptia situatiilor

electorale reducnd zecile de nuantari la un numar redus (n mod normal polar) de

solutii. Polarizarea se bazeaza totodata si pe un alt proces esential n constructia

definitiei modale, proces de aceasta data pur social, si anume uniformizarea. Ea se

refera la faptul ca institutia votului universal functioneaza pe ideea uniformizarii

totale a votantilor n sistemul electoral. Voturile sunt interschimbabile si pot fi

exprimate doar n varianta standardizata, preformulata de catre puterea legitima. n

fapt se opereaza cu o definire oficiala a situatiilor electorale la nivel de probleme si de

solutii. Aceasta, am putea conveni, reprezinta definitia obiectiva a situatiei electorale.

Ea evident uniformizeaza cmpul social definind o paradigma obligatorie de actiune.

Mai mult, societatea, n general, obstructioneaza sau chiar sanctioneaza deviantele de

la paradigma.

NTREBARI:

1. De ce votul are o dimensiune sociala?

2. De ce este votul un tip de alegere sociala?

3. Care sunt procesele de comunicare care stau la baza votului?

4. Ce est e votul tipic?

5. Ce est e votul atipic?

6. n ce consta dimensiunea cognitiva a comunicarii?

7. n ce consta dimensiunea persuasiva a comunicarii?

8. Ce este efectul de intelectual?

9. Ce este situatia electorala si care este mecanismul definirii ei

16

Cursul 2

Votul si implicatiile sale sociale

n cursul anterior am prezentat o serie de caracteristici ale votului din perspectiva analizei dimensiunii sale sociale, ca si a caracteristicilor specifice implicite. Am mentionat n ncheierea cursului anterior faptul ca tendinta spre votul tipic, ca de altfel si caracteristicile politice ale votului contemporan, conduc spre uniformizare, adica spre o conditie absolut obligatorie pentru acest mecanism.

Regula absenteismului.

Primul produs al uniformizarii l reprezinta absenteismul. Acesta din urma are

numeroase cauze. Putem distinge ntre cele conjuncturale, date de factori mai mult sau

mai putin accidentali sau independenti de subiecti, si cauzele de tip structural. n cele

ce urmeaza ne vom ocupa doar de ultima categorie, desi, ar fi de remarcat, ca cei mai

multi dintre votanti considera ca cei care vor sa voteze pot sa evite aspectele

conjuncturale 2. Care sunt nsa motivele structurale? Uniformizarea pe de o parte, iar

pe de alta, mai general, situatiile atipice.

Uniformizarea da votului putere, politicienilor maiestrie n arta manipularii,

maselor largi ocazia exprimarii publice a unor probleme, iar elitelor, n general,

insatisfactii. Orice fel de uniformizare sociala, precum si aceea a votului n societatea

moderna, induce si efecte perverse, de devalorizare a importantei acestuia. Nu nsa la

2 n analizele pe care le-am efectuat am vrut sa testam acest tip de orientare atitudinala catre vot printr-o ntrebare care s-a dovedit petinenta pentru a distinge artitudinea fata de absenteismul electoral Am ntrebat subiectii ce ar face daca n ziua votului ar avea bolnava la pat o ruda foarte apropiata. Raspunsurile au fost foarte diverse, dar integrabile n doua categorii. Unii subiecti au considerat clar ca nu ar merge la vot, iar altii, care nu au admis aceasta posibilitate si au argumentat ca pot gasi solutii pentru a vota. Cei mai multi dintre subiecti, nsa au considerat ca daca vrei cu adevarat sa votezi poti sa o faci, chiar si cei care au declarat ca nu ar merge la vot n situatia propusa de noi au semnalat ca nu ar face un efort pentru ca nu ar merita si nu pentru ca ar fi imposibil sa voteze.

17

categorii ntregi de populatie si cel mai adesea nu n forma declarativa directa. Tocmai

pentru ca institutia votului universal este mai mult dect un simplu precept politic, ci

chiar un indicator al modernitatii, putini sunt cei care se pot ridica mpotriva acestei

institutii. Din acest motiv cei nemultumiti si redefinesc disonanta n termenii lipsei de

importanta a votului exprimat. De ce disonanta? Pentru ca orice persoana care

abordeaza votul rational si care se percepe inegala, n fapt superioara altor categorii,

nu poate valoriza votul ca avnd o semnificatie deosebita.

Votul unei persoane n sistemul nostru electoral poate influenta real alegerile

cu o probabilitate de 0,000000066. Cu alte cuvinte votul dumneavoastra, ca act

individual, nu prea conteaza. Dar ca sa fie si mai grav el este identic cu al oricarui alt

alegator, si deci si cu al unui tnar de 18 ani care voteaza prima data, dar si cu al unei

batrne de 90 de ani care nici nu stie foarte exact cine candideaza si nici, n general,

de ce se afla ea acolo, n fata urnei. O atitudine strict rationala a unei persoane care

are, cum ar spune Wright Mills, imaginatie sociologica conduce imediat la

absenteism.

De ce votam totusi o mare parte dintre noi? n primul rnd pentru ca actiunile

noastre nu sunt dect ntr-o mica masura rationale si de asemenea foarte putini dintre

noi percep cu adevarat puterea reala a unui vot. Pare paradoxal, dar atitudinea

electorala rationala este mai degraba aceea de a nu participa la vot dect aceea de a

vota. Oarecum avem aici situatia oricarui joc de noroc de tip loto. Si n cazul

acestora un om rational si cu simt sociologic stie ca sansa de a cstiga este practic

nula. Acest crunt adevar este mascat perceptiei noastre tot printr -un mecanism social.

Aceasta pentru ca unei parti semnificative dintre electori i se confirma ntotdeauna

optiunile exprimate. n realitate nsa, numarul voturilor este semnificativ si nu voturile

individuale ale electorilor. Legile statistice sunt cele care ne pot explica de fapt aceste

rezultate.

Dar pentru ca sistemul electoral sa functioneze eficient mai este necesar ca n

definitiile situatiilor electorale alegatorii sa considere votul ntr -un registru normativ

imperativ. Cu alte cuvinte ei trebuie sa considere votul ca fiind important si ca avnd

semnificatie pentru ei. Cum se poate realiza acest lucru? n primul rnd actul votului

poate fi privit ca o obligatie, derivata dintr -un cod normativ. n al doilea rnd, el poate

exprima un acord sau o sanctiune n raport cu anumite teme electorale sau chiar cu

anumite personalitati. Sunt necesare deci doua componente. Una normativa care sa

18

dea valoare intrinseca votului si o alta legata de diferitele asociatii pe care votantii le

dau actului lor.

Desigur, pot exista si alegatori care sa voteze pentru ca un actor politic sa

ajunga la putere si sa-i reprezinte, adica situatia definita uzual ca normala. n realitate

nsa, asa cum a rezultat din anchetele calitative pe care le-am coordonat pe parcursul

multor ani, actul votului are un foarte redus orizont temporal. Comportamentul de vot

este determinat, de regula, de anumite asociatii prezente n definitiile pe care le dau

electorii situatiei electorale. n fapt orice aspect care are relevanta pentru un subiect

poate actiona ca si tema electorala pe baza principiului asocierii. Problema este

asociata unui actor politic, care astfel este validat sau infirmat, n functie de pozitia

acestuia fata de problemele percepute de catre electori.

Pare mai complicat, dar exprimat simplu ar trebui sa spunem ca actul votului

are semnificatie pentru un subiect n masura n care avem urmatoarele elemente:

atitudine slab rationala fata de acesta,

anumite precepte normative imperative n raport cu votul, ca si

anumite asociatii pe care votantul le face ntre problemele sale si un

actor politic.

Cu alte cuvinte un actor politic are sanse de reusita nu att punnd probleme

electoratului, ct mai ales afirmnd problemele, temerile, angoasele si dorintele

acestuia. Cei care pun n fata electoratului propriile probleme sunt tocmai aceia care

pierd n oricare alegeri.

Trebuie sa spunem ca aceste teze au si un corolar. Nu este important doar sa

afirmi problemele electoratului, ci sa fi si radical n formularea lor. Ceea ce nu

conteaza dect foarte putin este chiar solutia concreta data acestor probleme. Uneori

conteaza la fel de putin chiar si faptul ca esti pentru sau mpotriva unei solutii

particulare. n unele dintre cursurile urmatoare vom argumenta aceste te ze, care,

pentru moment, ntr-o forma strict afirmativa, par paradoxale.

Am putea spune ca si o concluzie la cele afirmate ca succesul electoral se

bazeaza fundamental pe propunerea unor teme electorale, care sa fie asociate

problemelor unui numar ct mai mare de electori si nu conteaza dect secundar, daca

acestia sunt de acord cu ele sau nu. Aceasta ar putea fi numita legea vizibilitatii

ntruct ea stipuleaza ca ntr-un sistem electoral este mai important sa fi vizibil dect

19

n acord cu alegatorii. Desigur, pentru a iesi primul n cursa, trebuie sa ti seama si de

tendinta centrala a asteptarilor electoratului, dar si asupra acestor lucruri vom reveni.

Cei care nsa se afla n afara conditionarilor prezentate de noi, neavnd

asociate probleme personale n raport cu actorii politici si nici un simt al obligatiei de

a vota sunt evident votanti atipici si ei au o tendinta majora de absenteism. Aceasta

este amplificata atunci cnd electorii au un sentiment al inutilitatii votului, fie ca o

consecinta a unei atitudini rationale, fie datorita sentimentului frustrant dat de

caracterul uniformizator al acestuia.

Evident ca toti acesti votanti sunt atipici n sensul practicarii unor definitii

divergente ale situatiei electorale. La modul general nsa, votantii atipici sunt primii

candidati la absenteism. n realitate este vorba de cei care au indici mari de divergenta

n definirea situatiilor electorale. Regula absenteismului, daca luam n calcul si

uniformizarea ca fiind generatoare tot de vot atipic, ar stipula atunci faptul ca exista o

legatura directa ntre divergenta definirii situatiilor electorale si absenteismul

existent n sistemul electoral respectiv. Altfel spus cei care si definesc diferit de

varianta modala situatia electorala au probabilitati mult mai mari de a absenta de la

vot. De aici doua consecinte:

Cu ct comunicarea la nivel grupal si comunitar este mai eficienta ntr-o

societate, cu att se reduce absenteismul, prin cresterea indicelui de

convergenta.

Dar n aceeasi masura cu ct este mai stratificata si eventual polarizata o

societate, cu blocaje de comunicare ntre straturi, cu att absenteismul va

fi mai mare.

Acesta este motivul pentru care la nivelul comunitatilor slab stratificate, sau n

societatile n care stratificarea sociala de vine, n contexte de criza, slab conturata sau

pusa ntre paranteze, absenteismul la urne scade dramatic. Nu este nsa vorba neaparat

de o absenta reala a stratificarii, ci de absenta barierelor de comunicare ntre straturi,

pe termen lung sau doar temporar. n asemenea cazuri sau asemenea zone, daca avem

de a face cu comunitati locale, absenteismul poate fi cobort pna la cteva procente.

De ce absenteaza oamenii de la vot? Cine recunoaste si cine nu acest lucru? Ce

cauze reale de tip structural exista si care sunt motivatiile declarate de catre subiecti?

Iata alte cteva ntrebari asupra carora vom reveni n cadrul cursurilor viitoare,

problematica fiind departe de a fi epuizata.

20

Dimensiunea ritualica a votului

Exista pe de o parte votanti atipici, persoane cu indici ridicati de divergenta n

definirea situatiei electorale, predispusi la absenteism, dar exista pe de alta parte si

votanti atipici care sunt, aparent cel putin, votantii ideali, superconstiinciosii. Exista

persoane care merg la urne pentru ca toata lumea merge, care motiveaza propriul

comportament prin norme, asa trebuie sa facem, care opteaza pentru singura solutie

pe care o percep la nivelul definitiei situatiei electorale. Uneori nici nu are loc o

alegere, ci o participare ritualica la un eveniment social. ntr-un sens tare nici nu mai

avem de a face cu un vot, ci cu un ritual. Acesta este votul ritualic. Cnd avem de a

face cu un astfel de vot si care ar putea fi procentul din populatia Romniei care

voteaza astfel? Vom trata aceste probleme si n alte cursuri, pentru a raspunde totusi,

chiar sumar, la aceste ntrebari n acest moment trebuie sa facem mai nti cteva

precizari.

Votul n sine are o dimensiune ritualica, are loc la intervale relativ bine

stabilite, se desfasoara tehnic ntotdeauna la fel, campaniile electorale aduc pe

perioade relativ mari de timp aceleasi personaje, acelasi tip de mesaje, aceleasi tipuri

de manifestari, aceleasi tipuri de probleme si de solutii. De fapt ntr-o masura foarte

mare votul are o importanta deosebita n societate tocmai datorita faptului ca are

aceasta componenta ritualica, componenta care i da o forta persuasiva ridicata. Nu se

poate nsa exagera. Exista si nou si deosebit si mai putin obisnuit sau normal n viata

politica si, n particular, n spatiul electoral. Nu arareori cei care cstiga n cursa

electorala se dovedesc tocmai cei care au stiut cum sa inoveze si sa iasa din rutina.

Exista nsa votanti care si exprima singura optiune pe care o au pentru ca

trebuie sa faca acest lucru, subiecti care de regula nu si pot justifica nici votul si nici

necesitatea acestuia. Ei totusi voteaza pentru ca trebuie sa faca acest lucru, pentru ca

trebuie sa-si exprime opiniile. n realitate ei nu percep variante alternative, iar votul

lor, fie este suport pentru un actor politic, fie este un vot reactiv fata de anumiti actori.

n marea majoritate a cazurilor aceste voturi ritualice se exprima fata de putere. Nu

trebuie sa existe o simpatie sau o apreciere reala pentru aceasta. Este cel mai adesea

doar un conformism fata de putere care se savrseste ritualic.

Daca apelam la un exemplu dat de datele produse de sondajul postelectoral

desfasurat n luna decembrie 1996, ca si rezultate barometrelor realizate la cererea

Fundatiei pentru o Societate Deschisa, n lunile martie, iunie si septembrie 1997, si

21

comparndu-le cu datele reale ale alegerilor putem obtine cteva concluzii interesante

privitoare la votul de conformitate si implicit la cel ritualic.

Tabelul 2.1. Date comparative ale optiunilor reale si declarate ale electorilor de la alegeri pna n iunie 1997

Formatiune Alegeri

nov

1996

Senat

Alegeri

nov

1996

C.Dep

Decembri

e 1996

Martie

1997

Barometru

Iunie 1997

Barometru

Sept. 1997

Barometru

CDR 30,7% 30,2% 46,6% 51% 47% 42%

USD 13,2% 13,9% 6,5% 6% 7% 7%

PDSR (PSD) 23,1% 21,5% 20,4% 29% 21% 25%

PRM 4,6% 4,5% 2,8% 4% 10% 8,5%

Suma procentelor

diferite

26,4% 35,7% 29,7% 26,7%

Datele pe care le prezentam sunt foarte interesante si vor fi amplu analizate si

ntr-un alt curs. Pentru moment, observam ca datele cercetarilor sociale, de tip

barometru difera substantial de datele alegerilor pe care le consideram, binenteles, ca

cele reale. ntre datele sondajelor exista o foarte importanta diferenta. Cercetarea pe

care am condus-o, n decembrie 1996, s-a desfasurat la aproximativ doua saptamni

dupa al doilea tur de scrutin, iar ntrebarea la care au raspuns subiectii se refera la

modul n care acestia votasera cu cteva saptamni n urma, n timp ce sondajele tip

barometru aveau o ntrebare clasica privitoare la intentia de vot n conditiile unor

alegeri desfasurate n viitorul imediat ( daca duminica viitoare ar fi alegeri).

Asa cum arata datele, ancheta desfasurata n decembrie ridica si o problema de

ordin moral, pentru ca discrepantele nu indica n acest caz evolutia posibila a unor

opinii dupa un anume interval de timp, ci faptul ca respondentii respectivi au mintit

atunci cnd au raspuns. Putem considera n acest caz, fie ca intervievatii au mintit, fie

ca sondajul este total nereprezentativ. Problema nereprezentativitatii nu se poate pune

pentru ca esantionul pe care s-a lucrat a fost verificat pe mai multe variabile socio-

demografice de baza si a fost astfel validat.

De fapt problema este cu mult mai spectaculoasa dect pare la prima vedere.

Daca continuam analiza datelor vom observa ca, desi ntrebarile au o structura

22

diferita, ele sunt totusi destul de asemanatoare si toate, nca trei sondaje din 1997, sunt

n puternic dezacord cu rezultatele alegerilor. Pentru primele patru cele mai

importante formatiuni politice diferentele procentelor merg ntre aproximativ 25 % si

35 %. n mod traditional analistii considera, si au facut-o si n 1997, ca aceste

schimbari ale optiunilor sunt conditionate de evolutia opiniilor politice datorate

guvernarii si exercitarii n general a puterii. Datele pe care le prezentam contrazic

total aceste tipuri de analize cu care n general presa ne -a obisnuit.

n primul rnd remarcam ca aproape toate schimbarile de opinii comparativ cu

cele exprimate n alegerile din noiembrie s-au produs imediat dupa alegeri si nu n

evolutia ulterioara. CDR are de exemplu practic aceleasi procente n decembrie 1996

si n iunie 1997. Prin urmare teza analistilor din perioada respectiva ca existase o

situatie paradoxala, de crestere a ncrederii n CDR pe durata aplicarii unor reforme

dure este falsa.

ncrederea a crescut n principal ca redefinire a votului exprimat si nu ca

intentie de vot si asta imediat dupa alegeri si nu mai trziu. Situatia pare identica

si pentru USD (alianta PD PSDR), doar ca aici lucrurile par a sta exact invers. USD

pierde jumatate din votanti la doua trei saptamni dupa alegeri, scaznd de la 13,9

la 6,5%. De fapt nu pierde, ci pur si simplu o parte din votantii USD nu mai declara

imediat dupa publicarea rezultatelor alegerilor ca au votat cu aceasta formatiune.

Numai ca noua luni dupa alegeri situatia nu pare sa se schimbe, USD obtinnd 6-7%.

Daca CDR pare sa fi crescut n primul an, USD pare sa fi pierdut aproape

jumatate din alegatori. PDSR (PSD), pe atunci principalul partid de opozitie, este

relativ constant pe toata perioada nregistrnd doar usoare cresteri, n special n

momentele mai dure ale reformei initiate de coalitie. PRM are un statut mai curios.

Imediat dupa alegeri o parte din votantii sai nu si recunosc votul exprimat, el revine

aproximativ la acelasi procent, de 4%, n martie pentru ca mai apoi sa creasca aproape

dublu n urmatoarele luni. Cresterea se datoreaza n primul rnd activitatii si

vizibilitatii politice cu totul deosebite a domnului Corneliu Vadim Tudor n anul 1997,

n primul rnd, dar si pe fondul unei activitati n general modeste a restului opozitiei.

Datele prezentate sunt semnificative din mai multe puncte de vedere. n primul

rnd discrepantele pe care le-am mentionat, observam la o analiza de detaliu, nu sunt

un rezultat direct al guvernarii ele fiind n linii generale aceleasi nca dinaintea

desfasurarii actului guvernarii. Cum se schimba nsa opiniile politice? Cum se

23

erodeaza puterea? Raspunsul la aceste ntrebari este relativ socant si formeaza un

paradox.

Erodarea actorilor politici care se afla la putere nu este dect foarte slab

pna la insignifiant conditionata de actul administrarii puterii. Bunul simt al

cunoasterii comune, iata, este contrazis cu vehementa. Cum se produce nsa acest

proces al erodarii si care este cauza sa?

Primul factor al erodarii puterii este dat de gestionarea si perceptia

timpului n mecanismul definirii situatiei electorale. Timpul este primul vector care

dicteaza si mai putin actiunile concrete presupuse de guvernare. Mecanismele prin

care timpul actioneaza asupra alegatorilor sunt mult mai complexe, ele tin de legi ale

psihologiei si psihologiei sociale, ca si de mecanismele sistemului electoral. Dealtfel,

influenta pe care o exercita administrarea puterii n procesul de erodare se produce

doar mediat prin astfel de mecanisme.

Revenind asupra diferentelor semnalate n exemplul anterior, trebuie sa

atragem atentia, si vom trata si aceasta problema n mod separat, ca exista o proportie

de o cincime pna la o patrime de alegatori care declara n sondaje altceva dect au

votat sau vor vota. Cu alte cuvinte cel putin 25% dintre subiectii chestionati ntr-un

sondaj au o probabilitate foarte mare de a vota altfel dect declara.

Daca ne ntoarcem la datele din tabelul prezentat mai devreme vom vedea ca

imediat dupa alegeri prima formatiune cstigatoare creste cu aproape 17 procente n

cteva saptamni n timp ce toate celelalte scad. De ce se produce acest efect? Pentru

ca cel putin 17 % din populatie si-a redefinit votul imediat dupa alegeri. Motivatia

este una a conformitatii, dictata de dorinta de a fi declarativ de partea puterii. Nu este

nsa vorba doar de o declaratie conjuncturala n fata unui operator de interviu, ci

foarte adesea este vorba de o redefinire a votului ca atare, pentru ca aceste tendinte se

mentin cel putin sase luni dupa alegeri.

Am putea nsa la fel de bine sa ne ntrebam, fata de acelasi exemplu, de ce

USD-ul, care a ajuns la guvernare, nu a primit si el un bonus de conformitate de la

electorat, ci, mai mult, a scazut n acelasi scurt interval de timp. Cu siguranta ca din

punct de vedere politic si ei au cstigat alegerile si, ca si CDR, si ei au trecut din

opozitie la putere. Sociologic nsa ei nu au cstigat, ci au pierdut. Pentru electorat, n

baza procesului de polarizare de care am amintit de mai multe ori pna acum, nu pot

sa cstige doi competitori, pentru ca, n general, doar doi sunt uzual luati n calcul.

USD nu a cstigat, ci doar a ajuns la putere. O parte din sustinatorii sai nu vor sa

24

accepte aceasta pozitie si nu mai sustin public optiunea de la urne. Pe de alta parte,

asa cum vom vedea, stabilitatea electorala a USD n fapt a singurului partid important

din aceasta fosta alianta, PD, este foarte mica si concura la o asemenea evolutie

postelectorala.

Dimensiunea ritualica a votului, despre care am vorbit mai devreme, si care

determina n general conformitatea are nsa si o traditie istorica importanta n

Romnia, ca si n toate tarile din aceasta zona. Este vorba de experienta socialista.

Populatia vota aproximativ n aceleasi limite ale absenteismului si nainte de 19893.

Mai mult, votul era exprimat chiar si pentru personalitatile marcante ale

statului totalitar si ne referim la familia Ceausescu n primul rnd. Este foarte usor sa

consideram ca oamenii nu votau n realitate asa cum se declara, sau ca alegerile erau

falsificate. Dincolo de acest tablou si, ce este drept, n afara unor studii reale din acea

perioada, trebuie sa spunem ca votul si n socialism era un fenomen social foarte

important. Milioane de romni mergeau la vot desi, ntr-o forma sau alta, stiau ca nu

conta prea mult optiunea lor. Dar atunci de ce mergeau? De frica? Este un raspuns

pueril cnd este vorba de milioane de oameni. Desigur, nu mergeau la vot toti cei care

erau raportati statistic ca participanti, dar totusi erau foarte numerosi.

Mai mult, dincolo de voturile anulate sau false, o parte a electoratului vota

chiar cu liderii comunisti si asta cel mai probabil fara sa-i simpatizeze neaparat.

Aceasta pentru ca votul avea o semnificatie ritualica si puterea comunista a stiut sa

conduca destul de bine acest proces. Pe de alta parte votul de suport al puterii avea o

plaja de actiune extrem de mare si consideram ca a ramas si n prezent unul foarte

important. n investigatiile calitative pe care le -am coordonat pe o perioada mare de

timp, am relevat constant faptul ca marea majoritate a categoriilor sociale au un

respect special pentru putere, cu referinta speciala la cea prezidentiala. n unele din

interviurile realizate am lansat astfel o problema care privea o situatie ipotetica n care

Presedintele Constantinescu sau Iliescu discuta 20 de minute cu subiectii n locuinta

acestora 4. Am analizat nu att raspunsurile, ct mai ales tipul si timpul de reactie la

situatia definita. Rezultatele au aratat ca o mare parte din categoriile investigate au

retineri deosebite si chiar blocaje n raport cu persoana Presedintelui, indiferent de

cine era acesta. Nu era vorba att de domnii Constantinescu sau Iliescu, ct de

3 Este vorba de o aproximare evident, dat fiind ca nu putem avea date certe despre scrutinurile socialiste 4 investigatia este prezentata pe larg ntr-un curs viitor

25

autoritatea pe care o conferea functia detinuta. La unii subiecti se semnalau adesea

chiar atitudini contradictorii, pentru ca desi ei considerau ca aveau foarte multe

probleme si chiar certe atitudini critice fata de Presedinte, declarau ca n situatia

respectiva, de dialog cu Presedintele, nu ar fi putut dect cel mult sa-l felicite si nimic

altceva. Presedintele era prea mare pentru cei mai multi dintre subiecti, si chiar daca

acestia erau profund nemultumiti nu cons iderau ca aveau dreptul sa-l traga la

raspundere pe Presedinte. Toti acesti electori sunt n mod normal votanti de

conformitate, iar despre comportamentul lor de vot, ca si al altor tipuri de votanti,

vom discuta ntr-un curs dedicat tipologiei electorilor , acolo unde vom propune mai

multe tipuri de analize, de criterii, ca si de tipologii ale electorilor.

NTREBARI:

1. Care sunt cauzele absenteismului?

2. La ce se refera regula absenteismului?

3. La ce se refera dimensiunea ritualica a votului?

4. Ce sunt votantii de conformitate?

5. Cum poate fi studiat votul de conformitate?

6. Cum se erodeaza actorii politici?

7. Ce reprezinta redefinirea votului?

26

Cursul 3

Procese de baza care intervin n definirea situatiei electorale

Definirea unei situatii electorale este, normal, un proces subiectiv si individualizat. Cu toate acestea exista o serie de caracteristici comune tuturor acestor procese. Ele sunt datorate faptului ca o serie de mecanisme si conditionari de tip psiho-social actioneaza n toate aceste procese de definire a situatiilor electorale. n cele ce urmeaza vom insista doar asupra a trei dintre acestea: Polarizarea; Atribuirea si Centrarea pe putere, respectiv opozitie.

Polarizarea n termeni valorici. n definirea situatiei electorale intervine

ntotdeauna un efort de schematizare si de tipologizare, efort care functioneaza ntr-o

dimensiune valorica prin polarizarea realitatii sociale. Raportarea la realitatea sociala

nu numai ca se face pe baza unor conditionari atitudinal - valorice n baza carora

evenimentelor sau actorilor li se acorda o anumita importanta sau o anumita

legitimitate, dar mai mult, conditionarile functioneaza obligatoriu n termeni polari.

Valorile si atitudinile extreme, n fapt refuzul nuantarilor, reprezinta modalitatea

principala n care se definesc situatiile electorale. Partidul x doreste schimbarea n

timp ce ceilalti nu o doresc. Politicianul y este bun sau corect n timp ce ceilalti nu. O

anumita actiune electorala este perfect justificata sau este o mrsavie si cu siguranta

ca putem continua. Procesul de polarizare este nsa unul cu mult mai general, fiind un

proces psihologic fundamental pe baza caruia noi ne raportam la realitate, cu ajutorul

caruia putem construi n fond concepte si opera cu ele. Evident ca dupa ce polarizam

realitatea ncercam mai apoi sa-i gasim si nuantarile de care avem nevoie. n spatiul

electoral polarizarea nseamna n primul rnd simplificarea realitatii sociale. Este

vorba de tendinta de a reduce aceasta realitate la doua dimensiuni valoric opuse. Ea

tinde sa fie privita n doi termeni, de regula opusi sau doar complementari. Partidul x

si toate celelalte sau doar partidul y, ceilalti n aceasta situatie ne mai contnd. Exista

27

de asemenea reformisti si conservatori, democrati si criptocomunisti, corupti si cinstiti

etc. Ecuatiile sociale, altfel destul de complicate, sunt reduse la ecuatii simple avnd

doar doua variabile, dar nu si doua necunoscute, caci cel mai adesea una din variabile

se explica prin cealalta, fiind opusa ei, ceva exprimabil matematic printr-o formula

simpla de genul y=x-1, ceea ce nseamna ca cele mai multe ecuatii care definesc

situatiile electorale admit o singura necunoscuta, adica o singura variabila explicativa.

Cu alte cuvinte, realitatea este perceputa printr-o prisma care distorsioneaza

imaginea, de la un eveniment la altul, catre doar unul din capetele spectrului. Desigur,

la o analiza rationala situatiile electorale capata foarte multe nuantari. Raportarea la

realitate este nsa arareori rationala sau rationalizanta atunci cnd este vorba de

definirea situatiilor electorale. Implicarea dimensiunii valorice face automat posibila

polarizarea, independent de o dimensiune rationala. Deducem de aici o regula de baza

a constructiei definitiei electorale. Efectele polarizarii si implicit ale atitudinii

nerationale n definirea situatiei electorale sunt cu att mai mari cu ct subiectul

n cauza este implicat valoric - atitudinal mai mult. Cu alte cuvinte realitatea va fi

mai polarizata n perceptia unui individ, cu att mai mult cu ct subiectul n cauza este

mai profund marcat de anumite valori n perceptia acestei realitati. La modul general

avem de a face cu o evidenta, nsa pentru zona politicului consecintele sunt multiple.

La nivelul comunicarii politice, spre exemplu, distingem cteva aspecte extrem de

importante. n primul rnd faptul ca subiectii implicati valoric -atitudinal n mod

deosebit au o perceptie nalt polarizata asupra realitatii si pot recepta mesajele politice

doar n acesti termeni. n acest mod mesajele neutre vor fi deplasate obligatoriu spre

capetele scalelor de apreciere sau pur si simplu nu sunt receptate. Constructiile de tip

rational nu au pertinenta dect daca sunt n consonanta cu polarizarea. La extrema

opusa persoanele care nu se implica valoric n definirea realitatii electorale, accepta

nuantarile si eventuale discursuri de tip rational (sau doar n forma rationala, poate fi

vorba foarte bine si de sofisme). Numai ca aceste persoane, ca electori, reprezinta

categoria acelora caracterizati de un slab activism, cel mai adesea fara optiuni clar

conturate. Asa cum o sa vedem n capitolul dedicat comunicarii politice, se pot

desprinde o serie de concluzii foarte importante fata de tipurile si eficienta

propagandei si mai general a comunicarii politice.

Atribuirea si erorile de atribuire. Este un alt proces esential pentru definirea

situatiei electorale si ntr-o oarecare masura corelat cu cel de polarizare. La modul

general atribuirea priveste asumarea unei relatii cauzale privitoare la anumite

28

comportamente sau actiuni ale unui individ sau ale unui grup social. n raportarea

noastra la realitatea nconjuratoare, cautam semnificatii si totodata presupunem

anumite conexiuni de tip cauzal pentru actiunile la care suntem martori. La modul

general aceste cauze pot fi interne, sa le numim structurale, sau externe si le vom

numi conjuncturale. Orice situatie electorala presupune cu necesitate si raportarea la

anumite comportamente avnd semnificatie politica sau la actiuni ale actorilor sociali.

Procesul de defin ire a situatiilor electorale presupune atribuirea unor cauze tuturor

acestor comportamente sau actiuni sociale.

Eroarea fundamentala de atribuire, actioneaza si n acest caz particular al

definirii situatiei electorale si face chiar parte integranta din acest proces. n

psihologia sociala, eroarea fundamentala de atribuire se refera la faptul ca noi

atribuim cauze interne pentru propriile comportamente valorizate pozitiv si cauze

externe pentru cele valorizate negativ, n timp ce atunci cnd aceste comportamente

sunt ale altora, tindem sa atribuim cauze interne comportamentelor valorizate negativ

si externe atunci cnd acestea sunt valorizate pozitiv. Spre exemplu, daca presupunem

ca aceasta carte va place dupa parcurgerea primelor pagini, deci valorizati pozitiv

comportamentul de cumparare al ei, atunci veti considera ca ea a fost cumparata

datorita unor interese intelectuale normale si totodata deosebite ale dumneavoastra.

Daca nsa constatati ca nu va place si ca va plictiseste, nu veti cauta o cauza interna a

comportamentului de cumparare, ci una externa, va pacalit nesimtitul ala de

vnzator, a mintit autorul n cuprins sau prefata, va recomandat-o un coleg etc. Daca

cartea pe care presupunem acum ca ati citit-o, o cumpara altcineva, evaluarea

comportamentului de cumparare al acestui alter este opusa. Daca va place considerati

ca oarecum ntmplator sau pentru ca a fost sfatuit de cineva, prietenul dvs.. a

cumparat-o, iar daca aveti o parere proasta despre carte atunci considerati mai degraba

ca prietenul dvs. a ales-o pe masura aprecierilor si gustului sau. Am dat un exemplu

banal pentru ca acest efect se produce cotidian. El este la fel de valabil nsa si n

situatiile mai speciale sau mai deosebite. Daca reusiti spre exemplu la un examen

foarte important pentru dumneavoastra, considerati, n mod normal, ca ati fost foarte

bine pregatit n timp ce daca esuati, examinatorul a avut ceva cu dumneavoastra, ati

avut ghinion si va picat un subiect dificil, va durut burta etc. Daca un coleg reuseste a

avut nsa pur si simplu noroc, iar daca nu reuseste era n general de asteptat.

n cazul nostru eroarea fundamentala de atribuire se refera la atribuirea unor

cauze de tip structural pentru actiunile evaluate pozitiv, ale actorilor politici care sunt

29

sustinuti si conjuncturale pentru cele evaluate negativ, n timp ce pentru actiunile

actorilor politici considerati adversari, cauzele sunt de natura structurala daca sunt

evaluate negativ si conjuncturale daca sunt apreciate ca fiind pozitive.

Acest proces de atribuire, n mod evident, constituie un al doilea factor

perturbator care intervine n definirea situatiei electorale. Daca potrivit polarizarii

scena politica era privita doar n termeni de alb si negru, iar implicarea valorica bloca

practic mesajele policrome, iata ca atribuirea face ca actiunile actorilor politici sa fie

judecate printr-o noua deformare, blocnd nca o data mesajele din anumite sectoare

ale cmpului social.

De ce sunt importante toate aceste lucruri? Pentru ca spatiul politic sau

electora l nu este nici pe departe omogen, iar comunicarea n acest cadru este puternic

influentata de aceasta eterogenitate. Un mesaj politic sau pur si simplu o actiune a

unui actor este receptata cu totul diferit n diversele sectoare ale spatiului social, n

termenii unor diferentieri nu numai majore, ci si adesea opuse. Cele mai multe dintre

lucrarile dedicate propagandei si comunicarii politice pleaca de la un postulat ascuns

acela al omogenitatii spatiului politic (electoral). Se studiaza cele mai bune sloganuri,

cele mai bune argumente, cele mai utile cuvinte cheie utilizabile n discursurile

electorale desi, toate acestea functioneaza extrem de diferit n diversele sectoare ale

cmpului social, iar diferentierile sunt date tocmai n procesele de definire a s ituatiilor

electorale.

Centrarea pe putere sau opozitie. Un alt postulat, la fel de ascuns, dar care si

el exista n subtextul numeroaselor lucrari mentionate este si acela al impartialitatii

electorului n raport cu spatiul politic. Cu alte cuvinte se comite ceea ce am putea

numi eroarea variantelor echivalente. Potrivit acesteia, electorul este o fiinta

impartiala, desi modelata atitudinal-valoric, care potrivit matricei valorice personale si

pe baza informatiilor, a mesajelor de tip electoral sau ma i general, politic, alege ntre

mai multe alternative echivalente. Am aratat mai devreme ca aceste multe variante

echivalente sunt n practica doar doua, datorita procesului de polarizare. Acum trebuie

sa spunem, mai mult dect att, ca aceste doar doua alternative nu sunt niciodata

echivalente. Orice definire a situatiei sa face doar prin centrarea pe o alternativa din

cele oferite de cmpul politic. Uzual centrarea pe o alternativa se face n termenii

electorali cei mai simpli, adica centrarea pe putere (cei care detin puterea naintea

votului) si pe opozitie (cu referire la actorul politic din opozitie cel mai semnificativ

pentru subiect). Potrivit polarizarii nsa, tendinta este de a defini un singur actor avnd

30

rol de a reprezenta puterea, respectiv opozitia, desi evident, pot fi mai multe

formatiuni sau actori politici de ambele parti ale baricadei. Din aceste motive

electoratul refuza sa faca distinctii importante la nivelul structurilor componente ale

puterii, respectiv opozitiei si de aici o simplificare a vietii politice pe care o savrseste

orice electorat. Mai mult, n practica politica, n timp ndelungat, tendinta este aceea

ca viata politica sa se conformeze acestor procese subiective ale definirii situatiilor

electorale, urmnd legea lui Thomas, adica prin transpunerea simplificarii de la

nivelul definirii situatiei, la nivelul realitatii politice prin reducerea numarului

formatiunilor politice centrale la doua.

Raportarea la scena politica si n aceasta situatie nsa, presupune o

referentialitate a unuia din cei doi termeni. Cu alte cuvinte ntregul proces al definirii

situatiei electorale si al stabilirii unei optiuni de vot, se desfasoara pornind de la

centrarea pe o anumita pozitie fata de putere, respectiv opozitie. Aceasta nseamna ca

orice mesaj politic sau actiune de tip electoral, sau pur si simplu un anume eveniment,

va fi receptat complet diferit n functie de tipul de centrare al electorului receptor. Din

nou spatiul electoral nu este omogen dar, mai mult, el nu are nici macar aceleas i

caracteristici n oricare zona a sa.

Un elector poate sa se centreze n procesul de constructie a definitiei situatiei

electorale fie pe putere fie pe opozitie. Daca tinem cont si de faptul ca atitudinea

generala fata de actorii politici, potrivit polarizarii, este la modul general fie pozitiva

fie negativa, atunci putem considera patru cazuri sau modele teoretice ale definirii

situatiilor electorale.

Fig.3.1. Matricea relatiei centrare - orientare a votului

Centrare pe putere Centrare pe opozitie

vot pentru putere Activul multumit Reactivul multumit

vot pentru opozitie Reactivul nemultumit Activul nemultumit

Rezulta asadar patru tipuri. Doua sunt, sa le spunem, individualiste iar doua,

tot conventional, sociale. Prima categorie este a activilor, a celor care se centreaza

doar pe formatiunea politica pe care o simpatizeaza si pentru care eventual voteaza.

Pentru ei cmpul social nu are dect o singura dimensiune, data de formatiunea pe

care ei o sustin. Categoria a doua este aceea a celor care reactioneaza fata de

31

formatiunea sau formatiunile care sunt percepute ca alternative la cea pe care ei o

sustin. Acestia sunt votanti reactivi, votul lor este o reactie nainte de toate fata de

adversari. Adversarul meu poate fi puterea si atunci votez cu opozitia pentru ca mi

este frica ca cei de la putere vor ramne acolo sau poate fi opozitia si sustin atunci

puterea pentru ca nu am ncredere n opozitie.

Prima ntrebare care se poate pune este daca nu este posibil sau poate mai

normal, sa avem si votanti centrati multiplu sau pur si simplu care sa aiba n acelasi

timp atitudini pro si contra fata de cele doua tipuri de forte. Nu numai ca pare logic,

dar destul de des asa ne si reprezentam lucrurile. Pe de o parte, avem aproape mereu

pretentia ca stim foa rte exact ce ne propune una din fortele politice, cea pentru care

optam, dar cunoastem si ne raportam si la fortele sau forta adversa. Aceasta

impartialitate nsa nu opereaza dect n conditii limitate si n special la indivizii cu un

foarte mic activism electoral. Situatiile de ambivalenta se ntlnesc mai ales n

legatura cu nemultumirea fata de toate fortele politice percepute pe esicherul politic si

mai putin n constructia unor optiuni de vot.

Pe de alta parte ambivalenta este n practica un rezultat al efectului moral al

declararii optiunii, dat de faptul ca exista pentru unele formatiuni politice, grupuri de

electori care nu au curajul asumarii publice a optiunii electorale. Aceasta problema,

extrem de interesanta, dar si importanta, pentru activitatea unora din formatiunile

politice, va fi nsa analizata n alt context.

n realitate, potrivit proceselor mentionate, n definirea situatiei electorale,

tipurile cadru sunt cele patru prezentate n matricea din figura 1. Este clar ca exista si

forme intermediare, dar cei mai multi dintre electori se raporteaza dupa modelul

acesteia. Pentru a completa acest model, n baza celor formulate mai devreme, trebuie

sa mai introducem alte doua categorii. Mai nti, electorii inactivi care, cel mai

adesea, nu sunt centrati pe nici una din fortele politice, fiind dezinteresati de vot. Ei

sunt de regula si absenteisti, dar pot fi si votanti care si exercita acest drept pe baza

influentelor exercitate asupra lor n campanie. Din acest punct de vedre ei sunt

ntotdeauna votanti conjuncturali sau de campanie. Aceasta categorie este din punct

de vedere politic extrem de importanta pentru ca ea reprezinta principala categorie

care poate fi persuadata eficient n campania electorala.

A doua categorie pe care trebuie sa o introducem n ecuatie o reprezinta

electorii centrati multiplu, adica cei care se raporteaza, att la putere, ct si la opozitie.

Nici acestia nu sunt extrem de activi. Totusi ei au un minim activism care i face sa fie

32

receptivi si interesati de actiunea politica. Centrarea multipla se datoreaza n general

faptului ca acestia sunt nemultumiti att de putere ct si de opozitie, de cele mai multe

ori ei fiind fosti sustinatori ai unei formatiuni de care au fost dezamagiti sau pur si

simplu, nu sunt convinsi de nici o formatiune politica. Si aceasta categorie reprezinta

o tinta extrem de importanta a propagandei electorale pentru ca acesti electori sunt

destul de rar absenteisti si pot fi influentati relativ usor de o comunicare politica

persuasiva n timpul campaniei electorale.

Lund n considerare aceste ultime precizari atunci vom putea avea un model

sintetic care va ngloba alaturi de cele patru categorii prezentate nca doua.

Urmatoarea figura prezinta forma completa a tipologiei electorilor din punctul de

vedre al centrarii lor politice.

Fig.3.2 Matricea complexa a relatiilor dintre centrare - orientare a votului

Centrare pe putere Centrare pe opozitie

vot pentru putere Activul multumit Reactivul multumit

Stabili

vot pentru opozitie Reactivul ne multumit Activul nemultumit

vot pentru putere sau

opozitie sau absenteism

Inactivul

Instabili

vot pentru putere sau

opozitie sau absenteism

Activul ambivalent

Din punctul de vedere al unei campanii electorale, primele doua nivele ale

figurii reprezinta electoratul stabil care de regula voteaza asa cum a hotart cu mult

timp naintea campaniei electorale. Propaganda din campanie are slabe sanse de

reusita n ceea ce i priveste. Ultimele doua categorii sunt cele care pot fi influentate

real n campanie si din acest punct de vedere ele sunt importante pentru strategia

electorala a oricarui partid. Acestia sunt cei care pot hotar rezultatul alegerilor ei fiind

categoria care, cel mai adesea, baleiaza ntre diverse formatiuni.

Nu trebuie sa se crea da ca o campanie ar avea ca public tinta doar aceste

ultime doua categorii. Campania trebuie, cu siguranta, sa mentina si sa confirme si

optiunile celor stabili. Problema este ca ai nevoie de cel putin doua tipuri de campanii,

33

pentru electorii stabili, respectiv cei instabili. n fapt, ar fi nevoie de cte o campanie

distincta pentru fiecare din categoriile prezente n figura doi, mai precis de strategii de

campanie diferite pentru practic sase categorii.

NTREBARI:

1. Care sunt implicatiile polarizarii n definirea situatiei electorale?

2. La ce se refera eroarea fundamentala de atribuire?

3. Ce influenta are atribuirea n mecanismul votului?

4. La ce se refera eroarea variantelor echivalente?

5. Cum functioneaza mecanismul centrarii n cadrul votului?

6. Explicati matricea centrare vot

7. Prezentati cazurile n care procesul centrarii pe opozitie sau putere nu are

loc

34

Cursul 4

Metodele de cercetare a realitatii sociale

Nu ne propunem in cadrul acestui curs dect o trecere in revista a metodelor esentiale specifice cercetarii de tip social si implicit oricarei analize electorale. Orice demers de analiza la nivelul electoratului are nevoie sa apeleze la metode care sa garanteze stintificitatea demersului de cunoastere a realitatii sociale. Metodele, mpreuna cu tehnicile lor aferente, pot fi regasite n diverse lucrari de specialitate ca si n alte cursuri din programul dumneavoastra de nvatamnt. Este necesar insa, in cadrul disciplinei noastre, sa prezentam succint conceptele si termenii de baza ai metodologiilor de cercetare sociala.

Masurare si scalare

Orice proces sau fenomen social trebuie sa fie masurat, evaluat pentru a fi

cunoscut. Masurarea se refera la anumite caracteristici ale respectivului fenomen,

caracteristici care pot sa aiba valori diferite si tocmai din acest motiv este nesesara

masurarea. O caracteristica masurabila, specifica unui proces, fenomen sau produs

social, poarta numele de variabila. Asa cum ii spune si numele ea poate varia, adica

poate lua diverse valori. Exista doua moduri in care pot varia aceste valori. Intr-o

maniera discreta, adica lund doar anumite valori date pe un anumit interval, sau

dimpotriva putnd lua intr-un interval dat orice fel de valoare. Avem astfel variabile

discrete si variabile continui. Un grup poate sa fie ca racterizat de exemplu de o

variabila discreta cum este sexul (poate lua la nivelul unui grup sa a unei populatii

doar doua valori, barbat, femeie), in timp ce o populatie, cum este cea a profesorilor

de gimnaziu, poate fi caracterizata de o variabila atitudinala (preferinta de exemplu

foarte mare, mare, moderata, mica sau foarte mica pentru un anumit lucru) care pe un

interval sa spunem de la 1 la 5 poate lua orice fel de valori.

35

Valorile pe care le poate lua o variabila pot fi considerate intr-o distributie

ordonata si atunci vom spune ca ele formeaza o scala. Scala reprezinta o distributie de

valori. Scalele pot fi in principiu de patru tipuri.

1. Scale nominale. Sunt scale care nu presupun nici un fel de relatii de succesiune,

ordine sau ierarhie intre valorile pe care le poate lua o variabila. Spre exemplu

lista de bunuri pe care cineva le are in gospodarie (telefon, masina de spalat,

autoturism, frigider etc) poate forma o asemenea scala. Asa cum se observa intre

valorile pe care le poate lua variabila pe care o putem numi achizitii sau dotari

casnice nu exista nici un fel de ordonare sau ierarhie.

2. Scale ordinale. Sunt scale in care valorile pe care le poate lua o variabila sunt

ordonabile dupa un anumit criteriu si prin urmare scala prezinta ordonat aceste

valori. Spre exemplu aprecierea unei anumite actiuni ntreprinsa de Guvern

poate avea urmatoarele valori: absolut de acord; de acord; dezacord; dezacord

total.

3. Scale de interval. Sunt scale de tip ordinal, care privesc masurarea unor variabile

de tip continuu. Prin urmare fata de scalele ordinale ele propun un continuu intre

cele doua valori polare (maxim si minim) pe care le poate lua o variabila.

naltimea pe care o poate avea o populatie data este indiscutabil scalabila pe un

interval, in sensul ca naltimea unui membru din populatie poate avea orice fel de

valoare intr -un interval dat.

4. Scale de proportii. Sunt in fapt scale de interval in care exista un punct natural de

pornire a distributiei. Este cazul de exemplu al vrstei (variabila are un punct

natural de pornire, zero).

Esantionarea

In stiintele sociale se lucreaza insa rar cu populatii ntregi. Aceasta deoarece

este greu sa poti observa, chestiona sau intervieva un numar foarte mare de persoane.

Pe de alta parte, deloc de neglijat, investigarea unei ntregi populatii implica costuri

uriase si in mare parte inutile. Inutile pentru ca in baza legilor statistice si al calcului

probabilitatilor se pot elabora esantioane, adica grupuri de subiecti dintr-o populatie,

care sa fie reprezentative pentru ntreaga populatie studiata. Metoda poarta numele de

esantionare, si presupune alegerea prin diverse tehnici, dar de principiu prin selectie

aleatoare, a unui anumit numar de subiecti care pot fi investigati in locul ntregii

populatii. Daca o anumita variabila care caracterizeaza o populatie poarta numele de

36

parametru, aceeasi variabila, masurata la nivelul esantionului, poarta numele de

estimatie, pentru ca estimeaza, in anumite limite de ncredere, valoarea parametrului.

Cu alte cuvinte legile statistice, de care am vorbit mai devreme, ne garanteaza

ca alegerea aleatoare a unui anumit numar de persoane ne produce un anumit grad de

ncredere in datele obtinute de la subiectii din esantion si se produce astfel o estimatie

a parametrului (a valorii variabilei la nivelul populatiei). Aceste limite ale estimarii

sunt date de regula in sistemul +/-n%, adica se defineste un interval limita in care se

nscrie valoarea parametrului in raport cu estimatia data din analiza esantionului.

Valoarea acestui procent este dependenta in principal de numarul subiectilor din

esantion, si nu de volumul populatiei. La un esantion de circa 400 de persoane acest

interval este de aproximativ +/- 5%, adica valoarea unui anumit parametru este

cuprinsa in realitate oriunde in intervalul de +/-5% fata de estimator. Pentru un

esantion de 1000 de persoane aceasta limita este de aproximativ +/- 3 %. Este evident

ca limita devine 0 doar intr-un singur caz, atunci cnd volumul esantionului devine

egal cu volumul populatiei. Din cele prezentate rezulta un lucru aparent paradoxal.

Precizia esantioanelor nefiind data de volumul populatiei i