Transcript of John Galsworthy Forsyte Saga
Proprietarul
Dedic so iei mele
FORSYTE SAGA în
întregime , socotind c ,
din toat opera mea ,
aceasta este singura
demn de ea .
F r încurajarea ,
simpatia i critica
ei ,
niciodat n-a fi devenit un scriitor ,
nici m car a a cum
sunt .
“...Ve i r spunde
Sclavii sunt ai no tri ...”
Negutorul din Veneia
Dedicat lui EDWARD GARNETT
Capitolul I. Acas la btrânul Jolyon
Privilegiaii care au luat parte la o srbtoare familial a neamului
Forsyte au putut vedea un tablou fermector i plin de învminte: o
familie din marea burghezie în toat strlucirea ei. Dar dac vreuna
din aceste persoane privilegiate ar fi avut darul analizei
psihologice (talent care nu are valoare bneasc i este cu
desvârire dispreuit de neamul Forsyte), putea fi martorul unui
spectacol, nu numai încânttor în sine, dar i revelator pentru o
tainic problem uman. Cu alte cuvinte, dintr-o adunare a acestei
familii în care nici o ramur nu este atras ctre
cealalt, în care nu exist nici trei membri legai între ei de un
sentiment care ar merita denumirea de simpatie ar fi
vzut desluit dârzenia misterioas i concret care face din
familie o unitate atât de puternic în societate, o imagine atât de
limpede a unei societi în miniatur. Ar fi întrezrit anevoioase ci
ale progresului social, ar fi îneles ceva din viaa patriarhal, din
invazia hoardelor barbare, din înlarea i decadena naiunilor. Ar fi
avut senzaia celui ce urmrete creterea unui arbore de când a fost
sdit i care simbol al dârzeniei, izolrii i
izbânzii triete în mijlocul a sute de alte plante care
mor, fiind mai puin fibroase, cu mai puin sev i rezisten. i
într-o bun zi arborele îi apare înfloritor, cu coroana-i verde, cu
frunziul bogat, într-o izbucnire de prosperitate aproape suprtoare,
în culmea mreiei sale.
Se întruniser pentru a srbtori logodna domnioarei June Forsyte,
nepoata btrânului Jolyon, cu domnul Philip Bosinney. Toi membrii
familiei erau de fa, gtii cu mnui de culoare deschis, jiletci
glbui, plrii cu pene i rochii bogate. Chiar i Mtua Ann venise, cu
toate c în ultima vreme îi prsea rar colul preferat din salonul
verde al fratelui ei Timothy, unde, la adpostul unui buchet de
ierburi din Pampas, uscate i vopsite, aezate într-un vas de flori
albastru, înconjurat de portretele a trei generaii din neamul
Forsyte, edea toat ziua citind i tricotând. Chiar Mtua Ann era de
fa, cu spatele ei eapn, cu obrazul btrân, linitit i demn,
întruchiparea statorniciei neclintite a simului de proprietate,
ideea de baz a familiei.
Când un Forsyte se logodea, se cstorea sau se ntea, tot neamul
Forsyte era prezent. Când un Forsyte murea dar pân
acum nu murise nici un Forsyte; ei nu mureau, moartea fiind contra
principiilor lor ei luau precauiuni fa de ea,
precauiunile instinctive ale unor oameni cu mare vitalitate, care
se apr de orice tirbire a proprietii lor.
În ziua aceea, membrii familiei Forsyte, amestecai în mulimea
celorlali oaspei, erau mai gtii ca de obicei. Toat înf iarea
lor voia s arate o mare încredere în sine, provocatoare, precum i
un aer de respectabilitate strlucitoare parc toi ar fi
sfidat o primejdie. Arogana obinuit de pe faa lui Soames Forsyte se
rspândise pe feele întregii familii: toi erau cu ochii în
patru.
preludiul dramei lor. Ceva îi nemulumea pe membrii neamului
Forsyte, nu individual, ci în ceea ce privea familia. Aceast
nemulumire se manifesta printr-o i mai mare desvârire în
îmbrcminte, o cordialitate familiar exuberant, o exagerare a
importanei pe care o ddeau familiei i arogan. Neamul Forsyte simea
plutind în aer primejdia factor atât de necesar pentru
a scoate la iveal calitatea fundamental a oricrei societi, grup sau
individ! Presimirea unei primejdii ddu armelor lor strlucire.
Pentru prima dat, ca familie, ei simeau, instinctiv, c sunt
în atingere cu ceva ciudat i periculos.
Dincolo, lâng pian, sttea un btrân gras i înalt, purtând dou
jiletci pe pieptul su lat. Avea dou
unicul su fiu asculta ceea ce spunea o doamn
îmbrcat în cafeniu. Era palid, complet ras, cu prul negru cam rrit,
cu brbia înlat i sucit într-o parte, cu nasul în vânt, plin
de o îngâmfare contient, parc mirosea în sil un ou pe care tia c
nu-l poate mistui. În spate, vrul lui, George cel înalt, fiul lui
Roger, al cincilea Forsyte, cu o privire rutcioas pe faa crnoas,
pregtea una din glumele sale usturtoare.
Toi simeau o apsare, care era legat de srbtorirea acestei
logodne.
Aezate în rând, una lâng alta, erau trei doamne
Mtuile Ann, Hester (cele dou fete btrâne din familia Forsyte) i
Juley (diminutiv de la Julia) care, dei nu în prima tineree,
mersese atât de departe cu uitarea de sine, încât se mritase cu
Septimius Small, un brbat cu sntatea ubred. Juley îi supravieuia de
muli ani. Acum, împreun cu sora ei mai mare i cu cea mai mic,
locuia în Bayswater Road, în casa celui de-al aselea i cel mai mic
frate al ei, Timothy.
Toate aceste doamne ineau în mân evantaie i onorau caracterul
solemn al reuniunii printr-o culoare strident, vreo pan neobinuit
sau o bro deosebit.
îndoielile i grijile oamenilor de rând, el prea a se gsi deasupra.
i avea dreptul la aceast superioritate, cci muli ani de-a rândul,
totul se desf urase dup vrerea lui. Niciodat nu i-ar fi
trecut prin minte btrânului Jolyon c ar fi necesar s
par ovitor sau neîncreztor.
Între el i cei patru frai ai si, James, Swithin, Nicholas i Roger
cu toii prezeni acolo era i mult
deosebire, dar i mult asemnare. Fiecare dintre aceti frai se
deosebea de cellalt i totui toi semnau între ei. Dincolo de
trsturile i expresia diferit de pe cele cinci fizionomii, se putea
observa o anumit fermitate a brbiei, ascuns sub deosebirile
superficiale, care le ddea un fel de pecete a neamului. Aceast
trstur comun era prea veche pentru a fi urmrit, i de prea mult
vreme statornicit pentru a mai putea fi discutat, dar era adevrata
mrturie i chezie a bogiei lor.
Generaia tânr George mare ca un taur, Archibald
palid i viguros, tânrul Nicholas blând i îndrzne în încpânarea sa,
Eustace grav, hotrât i convenional purta aceeai
pecete, poate mai puin accentuat, dar totui desluit, semn de
neînlturat din spiritul familiei.
Pe toate aceste fee, atât de asemntoare i atât de diferite s-a
furiat, într-un moment sau altul din aceast dup-amiaz, o expresie
de neîncredere. Iar obiectul acestui simmânt era, f r îndoial,
omul pe care l-au cunoscut azi, pentru care se întruniser
aici.
pornise aceast neîncredere, cci izvorul ei era învluit în negura
clevetirilor familiale. Negreit, cu toii auziser povestea c a fost
s fac vizita de rigoare la Mtuile Ann, Juley i Hester, purtând o
plrie moale, cenuie... o plrie moale, cenuie... nici mcar una
nou... ci veche, plin de praf, turtit i f r form.
“Ceva atât de neobinuit, draga mea, ceva atât de ciudat!” Mtua
Hester, trecând prin vestibulul mic i întunecat, cum era cam mioap,
crezuse c e o pisic strin i murdar, cci Tommy
pisicul ei avea prieteni atât de ordinari!
Încerc s-o alunge de pe scaun. i mare îi fu mirarea când vzu c nu
se mic!
Întocmai cum artistul caut întotdeauna detaliul semnificativ care
întruchipeaz caracterul esenial al unei scene, priveliti sau
persoane, membrii familiei Forsyte, artiti f r s tie,
s-au legat, instinctiv, de aceast plrie. Acesta era pentru ei
detaliul caracteristic, fleacul în care zcea miezul întregii
chestiuni. Fiecare se întreba: “Oare m-a fi dus eu la o vizit de
rigoare cu asemenea plrie?” i fiecare îi rspundea: “Nu!”; iar unii,
cu mai mult imaginaie, ar fi adugat: “Aa ceva nici nu mi-ar fi
trecut prin minte!”
George, auzind aceast poveste, zâmbi. Plria aceea a fost, f r
îndoial, pretext pentru o glum! El însui era meter în aa
ceva!
Foarte îndrzne! Stranic “pirat”! i vorba lui George,
“piratul”, trecu din gur în
gur, devenind, în cele din urm, porecla favorit pentru
Bosinney.
Dup aceea, mtuile au dojenit-o pe June pentru plrie, spunând:
June le rspunse cu aerul ei poruncitor i viu, ca o mic întruchipare
a voinei ce era:
Oh! Dar ce importan are? Phil nu tie niciodat cu
ce e îmbrcat!
Nimeni nu s-a ateptat la un rspuns atât de jignitor. Un brbat
care s nu tie cu ce e îmbrcat? Nu, nu se poate!
Dar cine era acest tânr care i-a purtat atât de bine de grij
logodindu-se cu June, motenitoarea recunoscut a btrânului Jolyon? O
fi el arhitect, îns asta nu-l îndreptea s poarte asemenea
plrie. Din întâmplare, nici un membru al familiei Forsyte nu era
arhitect, unul dintre ei îns cunotea doi arhiteci, care n-ar fi pus
niciodat pe cap asemenea plrie pentru o vizit de rigoare i în plin
“sezon” londonez. Primejdios ah, primejdios!
June, firete, nu vedea nici un soi de primejdie. Ea
cu toate c nu avea înc nousprezece ani îi
crease reputaia de femeie original. Doar ea era aceea care îi
spusese doamnei Soames întotdeauna atât de bine
îmbrcat c penele sunt ceva vulgar. Iar acum,
doamna Soames renunase s mai poarte pene; cci
June, draga de ea, era înspimânttor de îndrznea! Aceste
temeri, îngrijorri i desvârita, sincera lor
neîncredere n-au împiedicat neamul Forsyte s se adune, când btrânul
Jolyon i-a poftit. O recepie la Stanhope Gate era o raritate; de
doisprezece ani nu mai avusese loc nici una, într-adevr chiar nici
una, de când a murit btrâna doamn Jolyon.
stteau cap la cap i umr la umr, gata s se npusteasc asupra
dumanului i s-l calce în picioare pân îl vor rpune. Veniser,
f r îndoial, i pentru a-i da seama ce fel de daruri de nunt
trebuie s dea. Cu toate c problema darurilor se dezbtea cam astfel
“Tu ce dai? Nicholas d linguri!”
darurile depindeau de mire. Dac acesta era fin, spilcuit, artos,
trebuia s-i dea lucruri alese: pe care el le i atepta din partea
lor. În cele din urm fiecare ddea întocmai ce se cuvenea, potrivind
darurile printr-o învoial familial care semna cu procedeul
stabilirii preurilor la burs. Iar detaliile se hotrau în casa de
crmid roie, unde locuiau Mtuile Ann,
Juley i Hester, comoda reedin a lui Timothy, ale crei
ferestre ddeau spre Park.
Întâmplarea cu plria era un temei pentru nelinitea familiei
Forsyte. Ar fi fost cu neputin i nelalocul ei dac o familie
din marea burghezie, cu atâta grij pentru aparene (caracteristica
etern a acestei clase), nu s-ar fi simit îngrijorat.
Cel ce provocase aceast nelinite sttea de vorb cu June în
partea cealalt a camerei, lâng u. Nici el nu prea s se simt în
largul lui, prul buclat îi era rvit, dar în acelai timp avea aerul
c se distreaz de unul singur.
George, vorbind pe optite cu frate-su, spuse: Parc ar
vrea s-o ia din loc îndrzneul “Pirat”! Acest “brbat cu
aspect foarte ciudat”, dup cum îl
culoarea chihlimbarului, aveau o privire pierdut, uluitoare.
Vizitiul btrânului Jolyon, dup ce-i dusese la teatru pe June i
Bosinney, spusese majordomului:
“Nu tiu ce s mai zic de el! Mi se pare, pe legea mea, c e ca un
leopard pe jumtate îmblânzit!”
i, din când în când aprea câte un Forsyte, începea s-i dea târcoale
i se uita la el cu coada ochiului.
June sttea în faa lui, înfruntând aceast curiozitate
van. Era o bucic de om “numai pr i spirit”, cum spusese odat
cineva, cu ochi albatri îndrznei, brbie ferm i obraji rumeni;
faa i corpul preau prea gingae pentru cununa ei de pr rou-
auriu.
O femeie înalt, cu un trup minunat pe care cineva din
familie a asemuit-o odat cu o zei pgân sttea
privind pe cei doi cu un zâmbet întunecat.
Înmnuate în gris-perle , mâinile ei erau încruciate una peste
alta, iar obrazul grav i fermector înclinat într-o parte; ochii
tuturor brbailor din apropiere erau aintii asupr-i. Trupul ei
mldios prea legnat de adierea aerului din preajm. Obrajii, dei
palizi, aveau mult cldur, iar ochii ei mari i negri aveau o privire
suav. Brbaii îns îi priveau buzele care, cu acelai zâmbet
melancolic, puneau întrebri, ddeau rspunsuri; erau buze sensibile,
senzuale i dulci, care emanau cldur i mireasm ca o
floare.
Cei doi logodnici nu bgar de seam c tcuta zei îi privea îndelung.
Bosinney fu cel care o zri primul i întreb cum o cheam.
Irene este cea mai bun prieten a mea; v rog
s fii i voi doi prieteni buni!
La porunca micii f pturi surâser toi trei; i în timp ce
surâdea, Soames Forsyte apru tcut din spatele femeii cu trup
minunat, care îi era soie, i spuse:
Prezint-m, te rog, i pe mine! Chiar când era în lume,
Soames se deprta rareori
de Irene, iar dac cerinele sociale îi despreau, se vedea cum o
urmrete din ochi, cu o privire stranie, plin de grij i
dorin.
Tatl su, James, lâng fereastr, continua cercetarea mrcii de
pe porelanul chinezesc.
M mir c Jolyon a permis aceast logodn, spuse el Mtuii
Ann. Dup cum aud, abia peste câiva ani de zile se vor putea cstori.
Acest tânr Bosinney (f cu un dactil din acest cuvânt, punând
“o” lung în loc de “o” scurt, cum se pronun de obicei) nu are nici
un fel de avere. Când Winifred s-a mritat cu Dartie, l-am silit s
pun totul pe numele soiei; i bine am f cut, cci altfel n-ar
mai avea nimic acum!
Mtua Ann, aezat în fotoliul de catifea, ridic privirea.
Zulufi argintii îi înconjurau fruntea; zulufi care, neschimbai de
zeci de ani, stinseser în familie orice noiune de timp. Nu rspunse,
cci vorbea rar, cruându-i glasul btrân; dar pentru James, care nu
era cu contiina împcat, privirea ei fu cât un rspuns.
Da, zise el, dar n-am fost eu de vin c Irene era srac.
Soames era atât de grbit; chiar slbise de atâta curte cât i-a
f cut.
Dup prerea mea, spuse el, în mod cu totul
neateptat, e foarte bine aa cum este.
Mtua Ann nu ceru nici o explicaie la aceast ciudat declaraie.
Ea tia la ce se gândete el. Irene, neavând bani, n-o s fie atât de
smintit s-i fac de cap; cci se zice se zice
c a cerut dormitor separat; dar, firete, Soames nu
a...
James îi întrerupse visarea, întrebând: Dar unde
e Timothy? N-a venit i el cu voi? Un zâmbet cald îi croi drum
printre buzele lipite
ale Mtuii Ann. Nu, a socotit c nu e prudent s vin,
cu
epidemia asta de difterie din ora, el care e atât de predispus la
contaminare.
James îi rspunse: Aa e! Mare grij mai are de
persoana lui! Eu nu-
mi pot permite s m îngrijesc ca el. Nu e uor de spus dac în aceast
remarc
predomina admiraia, invidia sau dispreul. Într-adevr, Timothy aprea
rar. Cel mai mic copil
Forsyte. Timothy nu svârise niciodat imprudena de a se cstori sau
de a-i încurca viaa cu copii. James, pocnind uor cu unghia în
porelanul chinezesc, continu:
sta nu-i veritabil porelan vechi de Worcester.
Pare-mi-se c Jolyon i-a spus câte ceva despre acest tânr. Din tot
ce am aflat, pricep c n-are nici slujb, nici avere, nici legturi
sau înrudiri de seam. Dar, de altfel, eu nu tiu nimic... mie nu-mi
spune nimeni nimic.
Mtua Ann ddu din cap. Un fior îi cutremur obrazul btrân, cu
brbia ptrat i nasul acvilin. Îi strânse palmele, încletându-i
degetele uscate, ca de pianjen; pe aceast cale îi încorda parc
voina.
Fiind cea mai btrân din familia Forsyte, avea o situaie deosebit fa
de ei. Toi laolalt i fiecare în parte ca toi
semenii lor erau oportuniti i egoiti, dar îi pierdeau
piuitul în faa obrazului ei neînduplecat. Iar când situaia era prea
grav, nu le rmânea altceva decât s se fereasc din calea ei.
James îi încruci picioarele lungi i subiri, continuând:
Jolyon merge pe calea lui. El nu are copii... i se
opri, aducându-i aminte c fiul btrânului Jolyon era înc în via.
Tatl lui June, tânrul Jolyon, i-a irosit viaa i pe sine, prsindu-i
soia i copilul pentru a fugi cu guvernanta aceea strin. i apoi, la
urma urmei, continu el în grab, dac îi place s fac aa ceva, bnuiesc
c poate s i-o permit. Oare ce zestre îi d? Eu cred c-i va da o
mie pe an, doar n-are pe nimeni cui s-i lase motenire banii
lui.
nasul lung, coroiat, buzele crnoase i ochii cenuii, reci, sub nite
sprâncene dreptunghiulare.
Ei, Nick, ce mai faci? mormi James Forsyte, iute ca o
pasre.
Avea privirea unui elev de coal din cale-afar de cuminte (Nick
adunase o avere mare pe cale absolut cinstit, prin societile al
cror director era); îi ls în palma rece a lui James degetele
lui i mai reci, retrgându-le apoi în grab.
Nu mi-e bine, spuse el bosumflat, mi-a fost ru toat
sptmâna. Nu dorm noaptea. Doctorul nu tie care e pricina. E biat de
treab, cci altfel nu l-a consulta, dar nu pot scoate de la el
decât note de plat.
Doctori! spuse James tindu-i aspru vorba. Eu am
consultat toi doctorii din Londra pentru unul sau altul dintre ai
mei. Dar nici un folos! Îi spun numai baliverne. Iat-l pe Swithin!
I-au f cut ceva? Uite-l aici, mai gras ca oricând. E enorm! i
nu-l pot face s slbeasc. Privete-l!
Swithin Forsyte, înalt, lat, aproape ptrat, cu dou
jiletci de culoare deschis, ca un porumbel umflat în pene,
venea ano spre ei.
Ce mai facei? le zise pe tonul su afectat, accentuând
lung litera “f”. Ce mai facei?
Fiecare din cei trei frai lu un aer grav, uitându-se la ceilali
doi, tiind din experien c fiecare la rândul su va încerca s
micoreze importana necazurilor personale.
Tocmai vorbeam c n-ai slbit deloc, zise James. Swithin
holb la ei ochii si decolorai, strduindu-
se s-i aud.
S slbesc? M simt foarte bine! spuse el
aplecându-se uor înainte. Doar n-oi fi vrând s fiu scoab ca
voi!
Dar de team s nu piard ceva din mreia pieptului su, ddu capul pe
spate, se îndrept i sttu aa, nemicat, cci, mai mult ca orice,
preuia o înf iare distins.
Mtua Ann trecea cu privirea de la unul la altul. Cuttura ei era
îngduitoare i totodat sever. Cei trei frai se uitar i ei la
Ann. Se cam ubrezise. Minunat femeie! Are optzeci i ase de ani, mai
poate tri înc vreo zece, cu toate c niciodat n-a fost robust.
Swithin i James, gemenii, aveau abia aptezeci i cinci. Nicholas
un adevrat copila avea cam
aptezeci. Cu toii erau viguroi, deci perspectivele erau
îmbucurtoare. Dintre toate aspectele proprietii, sntatea îi
preocupa cel mai mult.
Eu m simt foarte bine, spuse James, dar cu nervii stau
cam prost. Cel mai mic fleac m supr de moarte. Va trebui s m duc la
Bath.
Bath! spuse Nicholas. Eu am încercat la Harrogate. Dar
nu mi-a f cut bine. Ceea ce doresc eu acum e aerul de mare.
Nimic nu e ca Yarmouth. Când m duc acolo, cel puin dorm...
Mie îmi merge prost cu ficatul, îl întrerupse încetior
Swithin. Puse mâna pe partea dreapt, zicând: am dureri grozave
aici.
Lips de micare, mormi James cu ochii la porelanul
chinezesc. Apoi adug în grab: i pe mine m doare tot acolo.
Micare! Eu fac destul, nu iau niciodat liftul la
club.
N-am tiut! se repezi James. Eu nu tiu despre nimeni
nimic. Mie nu-mi spune nimeni nimic.
Swithin holb ochii la el i întreb: Ce faci tu contra
durerilor acelora? James se lumin. Iau un amestec
de... Ce mai faci, unchiule? i iat-o pe June în faa
lui, cu mâna întins i
obrazul ridicat pân la înlimea capului su. Lumina din obrazul lui
James se stinse. Ce mai faci tu ! îi zise el
îngândurat. Adic mâine
pleci la Wales, la mtuile logodnicului tu? O s ai parte de ploaie
acolo! Pocni din nou cu degetul în cupa de porelan. Asta nu-i
Worcester vechi autentic. Nu, dar serviciul pe care i l-am druit
mamei tale când s-a mritat era veritabil.
June ddu mâna, rând pe rând, cu cei trei unchi ai si, apoi se
întoarse spre Mtua Ann. În ochii btrânei doamne apru o dulce
licrire; ea srut obrazul fetei cu o cald cutremurare,
zicând:
Aa, scumpa mea, pleci pentru o lun întreag! Fata trecu
mai departe, iar Mtua Ann nu-i lu
“Da”, se gândea ea, “toi au fost foarte drgui. O mulime de lume a
venit s-i ureze noroc. Trebuie s fie foarte fericit.”
La u se înghesuiau numai oameni bine îmbrcai. Din familii de
avocai, medici, oameni de Burs i din toate nenumratele ocupaii
ale marii burghezii abia douzeci la sut dintre ei erau din neamul
Forsyte; dar pentru Mtua Ann toi preau a fi Forsyte i, desigur, nu
era mare deosebire între ei i ceilali. Ea nu vedea decât propria ei
carne i propriul ei sânge. Aceast familie era lumea ei, ea nu
cunotea alta, i poate c pentru ea nici n-a existat alta.
Toate mruntele lor secrete, boli, logodne, cstorii, felul în care
rzbteau ei în via, câi bani câtigau toate acestea
constituiau proprietatea ei, bucuria ei, viaa ei. Iar dincolo de
acestea, nu mai era decât o cea groas, care învluia în umbr
evenimente i oameni f r însemntate pentru ea. De acestea
toate va fi silit s se despart când îi va suna ceasul morii,
de lucrurile acestea care îi dduser atâta importan, atâta preuire
tainic de sine, f r de care nici un om nu i- ar putea duce
zilele; de lucrurile acestea ea era legat cu o sete care
cretea pe zi ce trecea. i chiar dac viaa îi scpase printre
degete, aceste comori le va pstra pân în ultima clip.
a vedea familia în desvârirea ei, i-a luat îndreptit ei
plcere de a-l vedea, de a-l sruta, pe el, tânrul care promitea
atâta i de care fusese aa de mândr. Gândul acesta îi rodea inima
btrân i dârz, cu amrciunea unei lovituri de mult consumate.
Ochii i de umezir. Cu o batist de cel mai fin linon, îi terse pe
furi lacrimile.
Ei, Mtu Ann! se auzi o voce din spate. Era Soames
Forsyte; cu umerii czui, cu faa
complet ras, obrajii czui, pântecele czut, prea rotund i cu ceva
dubios în f ptura lui. Privi în jos, piezi, spre Mtua Ann, de
parc încerca s vad prin propriul su nas, i o întreb:
i ce crezi dumneata despre logodn? Ochii
Mtuii Ann se oprir cu mândrie asupra lui.
Acum, de când tânrul Jolyon a prsit cuibul printesc, el era cel mai
mare dintre nepoi, favoritul ei, cci regsea în el paznicul de
ndejde al sufletului familiei, pe care foarte curând poate, îl va
prsi.
Foarte bun logodn pentru tânrul acesta, spuse ea. De
altfel e destul de chipe, dar eu m îndoiesc c e brbatul
potrivit pentru scumpa noastr
June. Soames atinse marginea unui candelabru poleit cu
aur i zise: O s-l îmblânzeasc ea. Îi umezi pe
furi
Eti atât de priceput în lucrurile acestea! zise
Mtua Ann. i ce mai face Irene?
Zâmbetul lui Soames pieri. Destul de bine, rspunse el.
Se plânge de
insomnie, dar doarme mult mai bine decât mine; i se uit la soia sa,
care vorbea cu Bosinney, lâng u.
Mtua Ann oft i spuse: Poate c ar fi mai bine s nu
fie atât de mult
împreun cu June. Are un caracter atât de hotrât, scumpa mea
June!
Soames roi; valul de roea trecu iute peste obrajii lui czui i se
aez apoi între orbite, unde se opri, pecete a unor gânduri
tulburtoare.
Nu tiu ce a gsit la acest mic pierde-var! izbucni el,
dar observând c nu mai sunt singuri, se întoarse i începu s
examineze din nou candelabrul.
Aud c Jolyon i-a mai cumprat o cas, rsun vocea
tatlui su, care era chiar lâng el. Trebuie s aib o groaz de
bani trebuie s aib atâia bani, de nu mai tie ce s fac
cu ei! Pare-se c e în Montpellier Square, chiar lâng Soames. Mie nu
mi-au spus nimic Irene nu-mi spune niciodat
nimic!
Poziie central, nici dou minute de la mine, se auzi
vocea lui Swithin. Iar eu cu trsura fac
opt minute de acas pân la club.
Aezarea caselor avea o importan vital pentru familia Forsyte. Nici
nu e de mirare, cci întregul sens al reuitei lor era întruchipat în
asta.
Highgate. Celor zece copii ai si le-a lsat o motenire de peste
treizeci de mii de lire sterline. Dac vreodat btrânul Jolyon
vorbea despre el, spunea c fusese: “Un brbat dur, puternic i nu
prea distins”. Adevrul este c a doua generaie Forsyte simea c nu se
prea poate luda cu el. Singura însuire aristocratic pe care o putur
descoperi în firea lui era obiceiul de a bea vin de Madera.
Mtua Hester, o “autoritate” în materie de istorie a familiei, îl
descria în felul urmtor:
Eu nu-mi aduc aminte s-l fi vzut muncind; cel puin în
vremea mea . Era-a-a... proprietar de case, draga mea! Prul îl
avea cam ca al unchiului Swithin, era bine cldit, cu umeri lai.
Înalt? Nu-u-u-u prea înalt; (în realitate avusese o înlime de cinci
picioare i jumtate i faa ptrat); un brbat cu culori vii în obraz.
Îi plcea s bea vin de Madera; dar mai întrebai-o i pe Mtua Ann. Ce
fusese tatl s u ? Hm- m-m-m... se ocupa cu pmântul,
acolo jos în Dorsetshire, lâng mare.
Nu se tie dac nu cumva James a tras ndejde la vreo motenire de prin
partea locului sau la cine tie ce rang de boierie; aa c se întoarse
în ora cam plouat, strduindu-se din rsputeri s scoat maximum
de folos dintr-o afacere nereuit.
N-am aflat mare lucru, zise, un mic cuib de ar, vechi
ca munii.
Singura mândrie i mângâiere era vechimea acelor aezri. Btrânul
Jolyon, în care se trezea din când în când o cinste aprig, vorbea
despre strmoii si astfel:
Mici proprietari... Repeta cuvintele “mici
proprietari”... cred c de condiie foarte modest. Aceasta îi aducea
parc oarecare uurare.
Casele lor, aezate la intervale anumite de jur- împrejurul
parcului, preau santinele veghind ca nu cumva aceast nobil inim a
Londrei, înlnuit de dorinele lor, s le scape din mân, înjosindu-i
în propriii lor ochi.
Btrânul Jolyon locuia în Stanhope Place; James în Park Lane,
Swithin în mreia singuratic a saloanelor portocalii i albastre din
Hyde Park Mansions nici el nu se cstorise niciodat!
Soames în cuibul lor de la Knightsbridge, Roger în
Prince’s Gardens (Roger a fost acel remarcabil Forsyte care a
hotrât i izbutit s dea celor patru fii ai si profesiuni noi.
El spunea de obicei: “Investii-v banii în case nimic
nu e mai rentabil! Eu niciodat n-am procedat altfel”).
Apoi familia Hayman doamna Hayman era singura cstorit
dintre surorile Forsyte locuia sus, pe Campden Hill,
într-o cas care semna cu o giraf ; era atât de înalt, încât
cine o privea îi scrântea gâtul; Nicholas locuia în Ladbroke Grove,
o cas încptoare, cumprat de chilipir; i cel din
urm dar nu cel mai neînsemnat Timothy,
în Bayswater Road, unde, sub ocrotirea lui, locuiau Ann, Juley i
Hester.
James medita toat dup-amiaza i, în cele din urm, întreb pe
gazda i fratele su cât a dat pe casa din Montpellier Square. El
însui pusese ochii de vreo doi ani de zile pe o cas de acolo, dar
îi cereau un pre prea mare.
Btrânul Jolyon îi povesti cu de-amnuntul toat afacerea.
Contract de închiriere în curs pe înc douzeci de ani?
repet James. Asta e chiar casa pentru care m tocmeam i eu...
Ai dat prea mult pe ea!
Btrânul Jolyon se încrunt.
Nu c a tânji dup ea, spuse James repede; la un
asemenea pre afacerea nu m interesa. Soames cunoate bine casa
i îi va spune i el c e prea
scump face s-i ceri prerea.
N-am nevoie. Nu dau nici doi bani pe prerea lui,
rspunse btrânul Jolyon.
Bine, mormi James, tu mergi întotdeauna pe calea ta,
dar s tii c prerea lui e demn de încredere! La revedere! Noi
mergem cu trsura lui Hurlingham. Aud c June pleac în Wales. Mâine
ai s fii singur. Ce-ai s te faci toat ziua? Ar fi bine s vii
la cin la noi!
Btrânul Jolyon refuz. Îi conduse pân la ua de la intrare, îi privi
cum se urc în trsur i le f cu semn cu mâna, cci uitase
de îndat necazul. Doamna
James edea în fundul trsurii, înalt i maiestuoas, cu pr
castaniu-deschis; la stânga ei Irene, iar în faa lor, cu spatele la
vizitiu, cei doi soi, tatl i fiul, aplecai înainte, ca i cum ar fi
ateptat ceva. Btrânul
Jolyon îi urmri din ochi cum se deprtau în razele soarelui ce
apunea, cum se sltau încoace i încolo pe pernele lor cu arcuri,
tcui, legnându-se împreun cu trsura.
Pe drum, soia lui James întrerupse tcerea: Ai mai vzut
vreodat aa o aduntur de
neisprvii? Soames o privi pe sub pleoape încuviinând din cap
i o vzu pe Irene aruncându-i pe furi una din acele priviri de
neptruns. Nu încape îndoial c fiecare ramur a familiei Forsyte
f cu aceeai remarc în drum spre cas de la “recepia” btrânului
Jolyon.
metroului de la Praed Street. Ca de altfel toi membrii familiei
Forsyte de la o anumit vârst, aveau trsurile lor i nu luau birje
decât atunci când nu aveau încotro.
Era o zi frumoas, copacii din parc apreau în toat splendoarea
frunziului lor de la început de var; cei doi frai nu prea luau
seama la natura din jurul lor, dei contribuia la vioiciunea
plimbrii i convorbirii lor.
Da, frumoas femeie, nevasta aceea a lui Soames! Aud c
nu prea se împac bine, spuse Roger.
Fratele acesta avea fruntea înalt i obrajii cei mai rumeni din
neamul Forsyte; cu ochii lui cenuii, deschii, msura faada fiecrei
case pe lâng care trecea i din când în când ridica umbrela pentru a
msura “orbita” cum zicea el diferitelor
înlimi.
N-a avut bani, rspunse Nicholas. El luase zestre mare i
deoarece în epoca aceea de
aur, când se cstorise, nu exista înc “Legea privitoare la bunurile
femeii mritate”, putuse folosi cu mare câtig banii de zestre.
Ce a fost tatl ei? Dup câte am auzit îl
chema Heron i era
profesor. Roger cltin din cap zicând: Asta nu-i meserie
bnoas. Pare-se c tatl mamei ei f cea afaceri cu
ciment. Faa lui Roger se lumin. Dar a dat faliment,
adug Nicholas. Ah! exclam Roger. Soames o s aib de furc
cu
ea! ine minte vorbele mele, o s aib de furc... Femeia
asta are o privire atât de ciudat!
Nicholas îi linse buzele.
Da, frumoas femeie! i f cu semn cu mâna
unui mturtor de strad s se dea la o parte.
Cum a pus mâna pe ea? întreb Roger. Trebuie s-l coste
o groaz de bani toaletele ei!
Ann spune c era îndrgostit nebun de ea. L-a refuzat de
cinci ori. James e suprat din pricina asta, se vede cât de
colo.
Ah! relu vorba Roger; îmi pare ru c James a avut
necazuri cu Dartie.
Datorit mersului pe jos faa lui deveni i mai rumen, prea i mai
sntoas, iar umbrela era ridicat mai des ca oricând la nivelul
ochilor. i faa lui Nicholas se mai învior.
E prea palid, dup gustul meu. Dar are un trup
minunat.
Roger nu rspunse. Eu o gsesc distins, spuse el în cele
din urm...
Aceasta era cea mai înalt laud din vocabularul neamului Forsyte.
Tânrul acela, Bosinney, n-o s fac mare isprav. La familia
Burkitt am aflat c este unul din acei tipi cu pretenii de artist,
care i-au pus în gând s îmbunteasc arhitectura englezeasc. De aici
nu ies bani! Mi-ar plcea s tiu ce-ar spune
Timothy despre asta! Intrar în staia metroului.
Cu ce clas mergi? Eu iau a doua. A doua
nu-i de mine. Nu tii niciodat ce i se
pentru ca s mai fi rmas câtva timp împreun. Roger îi zise în
gând:
“Nick a fost totdeauna un trengar încpânat!” Iar Nicholas îi spuse:
“Totdeauna a fost Roger un biat argos!” Cei din neamul Forsyte nu
erau prea sentimentali.
Capitolul II. Btrânul Jolyon se duce la oper
A doua zi, la ora cinci dup amiaz, btrânul Jolyon edea
singur, cu o igar în gur i cu o ceac de ceai pe masa de
lâng el. Era obosit i aipi înainte de a-i termina igara. O musc i
se aez pe pr, rsuflarea-i suna greu în linitea adormit, iar buza
superioar sub mustaa-i alb se
ridica în sus i se lsa în jos. igara lunec dintre
degetele mâinilor sale vânoase i zbârcite, czu în cminul gol i
continu s ard.
Mica lui odaie de lucru era întunecoas
geamurile ferestrelor erau colorate, îns opace i
încrcat cu o mobil verde-închis. Despre acest mobilier btrânul
Jolyon spunea de obicei: “Nu m-a mira dac într-o bun zi s-ar
oferi un pre bun pe el!”
Îi f cea plcere s-i închipuie c, dup ce va muri, lucrurile lui
vor valora mai mult decât preul cu care le cumprase.
În aceast atmosfer de bogie, predomina culoarea cafeniu-închis,
caracteristic tuturor camerelor de locuit din casele familiei
Forsyte. Efectul rembrandtian pe care-l f cea capul mare, cu
pr alb, al lui Jolyon, rezemat de fotoliul cu speteaz, era tulburat
de mustaa ce ddea feei lui un oarecare aspect militar. Un orologiu
vechi îl avea dinainte de a se cstori, de mai bine de
patruzeci de ani ticia neîncetat, semnalând cu gelozie
secundele care treceau pentru totdeauna din viaa btrânului su
stpân.
s-i ia igri din dulapul japonez din col, iar acum camera se
rzbuna.
Tâmplele lui se curbau ca indrila de pe acoperi, în
adânciturile de sub ele, umerii obrajilor i brbia i se ascuiser mai
mult în somn, i parc toat înf iarea lui mrturisea c e un
om btrân.
Se detept. June plecase! James îi spusese c se va simi singur.
James fusese întotdeauna srac cu duhul. Îi aminti cu satisfacie c a
cumprat casa aceea de sub nasul lui James. Aa-i trebuie! S se învee
minte! Aa-i dac ine prea mult la pre; singurul lucru la care
se gândea erau banii! Dar oare, totui, n-o fi dat prea mult pe ea?
Îi mai trebuia o sum frumoas pentru... Era convins c avea nevoie de
toi banii lui pentru a rândui chestiunea aceasta a lui June. N-ar
fi trebuit s îngduie niciodat logodna. L-a întâlnit pe acest
Bosinney în casa lui Baynes “Baynes i Bildeboy,
Arhiteci”. Pare-se c Baynes, pe care-l cunotea leit o
bab sfrijit era unchiul prin alian al lui
Bosinney, cci soia lui era sora tatlui acestuia. De atunci June se
inuse tot timpul dup el, i când ea îi punea ceva în gând nu mai era
chip s-o opreti. De altfel întotdeauna avea de-a face cu neajutorai
de un soi sau altul. Biatul acesta n-avea franc dar, zor-nevoie, a
trebuit s se logodeasc cu el; un znatic, care habar n-are cum se
câtig banii i care nu va scpa niciodat de greuti.
Într-o zi June venise la el, cu îndrzneala de totdeauna, i-i
spusese ce are de gând, adugând drept mângâiere:
E un biat minunat, de multe ori s-a hrnit o sptmân
întreag numai cu cacao!
A, nu; acum a început s dea din mâini i se va
descurca.
Btrânul Jolyon îi scosese igara de sub mustile albe, ptate cu cafea
pe la vârfuri, i o msurase pe
June, pe aceast bucic de om care pusese atâta stpânire pe
inima lui. El tia mai multe despre “a da din mâini” i “a se
descurca” decât nepoica lui. Dar ea, sprijinindu-i mâinile pe
genunchii lui, îi freca brbia de el, torcând ca o pisic. Iar
Jolyon, scuturându-i scrumul de igar, strigase nervos i
deznd jduit:
Toi suntei la fel: nu v potolii pân nu obinei ceea ce
vrei. Dac ii cu orice pre s fii nefericit, vei fi! Eu îmi
spl mâinile.
Astfel, el nu mai avea nici o rspundere; pusese îns condiia s nu se
cstoreasc pân când Bosinney nu va câtiga cel puin patru sute de
lire pe an.
Eu n-am s v pot da prea mult, spusese el;
era o formul cu care June era obinuit. Poate c acest “Nu tiu cum îi
zice” va putea câtiga cele necesare pentru cacao.
lumina zilei, pentru c el habar n-avea de bani: întocmai ca un
viel. i graba asta de a pleca în Wales pentru a vizita mtuile
tânrului, nite btrâne scorpii, desigur!
Nemicat, btrânul Jolyon se uita fix la perete; de n-ar fi fost cu
ochii deschii, ai fi putut crede c doarme... Auzi ce idee!
Mânzul acela de Soames s-i dea lui sfaturi! Întotdeauna a fost un
caraghios cu nasul în vânt! În curând îi va lua aere de om bogat,
cu cas la ar! Un proprietar! Hm! Ca i tatl su, întotdeauna umbl dup
chilipir, o haimana f r inim.
Se ridic, se duse la dulpior i începu s-i umple tabachera cu igri
proaspete. Nu erau rele fa de preul lor, dar în ziua de azi nu mai
gseti o igar bun. Nici una nu se mai compar cu “Superfinos”
de la “Hanson and Bridger”, de pe vremuri. Acelea erau
într-adevr igri!
Acest gând, ca adierea unei miresme, îl duse înapoi la acele
minunate nopi din parcul Richmond când seara, dup mas, edea fumând
pe terasa de la “Crown and Sceptre” cu Nicholas Treffry,
Traquair,
Jack Herring i cu Anthony Thornworthy. Ce bune erau igrile
lui pe atunci! Bietul Nick! mort, i Jack Herring
mort, i Traquair mort, nevast-sa i-a
mâncat zilele, i Thornworthy îngrozitor de ramolit
(nici nu-i de mirare cu un asemenea apetit)!
Din tot grupul de odinioar pare s fi rmas numai el singur, în afar
de Swithin, firete, care s-a îngrat atât de înfiortor, încât nu-i
nimic de f cut cu el.
amar. Prul i-a albit i e singur de tot, dar el tot tânr a rmas,
inima lui e plin de via. Iar în dup- amiezele acelea de duminic, la
Hampstead Heath, când se ducea la plimbare cu tânrul Jolyon,
treceau prin Spaniard’s Road spre Highgate, la Child’s Hill i se
întorceau peste Heath pentru a lua masa la “Jack Straw’s Castle”
ce bune erau igrile lui atunci! i ce timp frumos! Acum
nu mai e timp frumos!
i când June era feti de cinci ani o lua, la fiecare a doua duminic,
de la cele dou femei de treab mama i bunica
ei i o ducea la Grdina Zoologic, iar când ajungea
în faa cutii cu uri înfigea în vârful umbrelei cornuri cu care
hrnea urii ei favorii ce dulci erau igrile lui pe
atunci! igrile! Nici mcar nu i-a pierdut gustul, acel
faimos gust pe care se bizuiau brbaii prin anul cincizeci. Când
vorbeau despre el, spuneau: “Forsyte are cerul gurii cel mai
rafinat din Londra!” Într-un fel, cerul gurii lui i-a f cut
averea averea renumiilor negustori de ceai
“Forsyte and
Treffry”, al cror ceai, cu o arom romantic i un farmec
de o originalitate nemaiîntâlnit, era neîntrecut. În jurul firmei
“Forsyte and Treffry” din City pluteau zvonuri misterioase cu
privire la spiritul întreprinztor al conductorilor ei, la sursele
de aprovizionare deosebite, la transporturile pe vapoare deosebite,
din porturi deosebite, cu negustori deosebii din Orient.
asta const secretul reuitei sale. Singura parte din munca lui
care-i f cea cu adevrat plcere era selecionarea oamenilor, pe
care o f cea cu o pricepere desvârit. De fapt, aceasta n-a
fost o carier pentru un om cu capacitatea lui. Chiar azi, când
întreprinderea era transformat în Societate Anonim i se afla
în declin (el îi retrsese de mult partea lui social), resimea o
durere sfâietoare când se gândea la acele timpuri. Ar fi putut
ajunge cu mult mai sus! Ar fi putut avea mari succese în barou! i
se gândise chiar s intre în Parlament. De câte ori nu-i spusese
Nicholas Treffry: “Jo, tu ai putea face orice, dac n-ai fi atât de
grijuliu cu persoana ta!” Btrânul meu Nick! Ce biat de treab! Dar
prea era uuratic! Renumitul
Treffry! El n-a fost niciodat grijuliu cu persoana lui. Aa a
i murit. Btrânul Jolyon îi numr igrile cu o mân sigur, i îi
trecu prin minte întrebarea dac nu cumva, totui, a
fost prea grijuliu cu el însui.
Puse tabachera în buzunarul hainei, îi încheie haina i urc scara
interioar spre odaia lui de culcare, sprijinindu-se când pe un
picior când pe altul i inându-se de rampa scrii. Casa era prea
mare. Dup cstoria lui June, dac vreodat se va mrita cu individul
acesta i el crede c da o va închiria
i se va muta într-un apartament. La ce bun s in o
jumtate de duzin de servitori care s stea degeaba toat
ziua?
Sun. Apru majordomul. Era un brbat mare, cu barb, cu pasul foarte
uor i cu o deosebit capacitate de tcere. Btrânul Jolyon
porunci s-i pregteasc fracul; se ducea s cineze la club.
Clubul în care intr btrânul Jolyon în clipa când btea ceasul apte
era una din acele instituii politice, care a vzut i zile mai bune,
ale marii burghezii. Cu toate c s-a vorbit mult despre club, ba
poate tocmai pentru c s-a vorbit atât despre el, avea în ultima
vreme o vitalitate neateptat. Se spunea despre Clubul “Union”, zis
“Disunion”, c-i triete ultimele zile. Chiar i btrânul Jolyon o
spunea, îns faptul nu- l supra atât cât ar fi fost firesc la un om
cruia clubul îi intrase în sânge.
“De ce mai rmâi membru în clubul acela?” îl întreba adeseori
Swithin, profund nemulumit. “De ce nu intri la «Polyglot»? Nicieri
în Londra nu gseti, sub douzeci de ilingi sticla, ampanie mai
bun decât Heidsieck- ul nostru.” Apoi cu vocea mai joas,
aduga: “Nu mai sunt decât cinci mii de duzini. Eu o beau sear de
sear.”
“Am s m gândesc”, rspundea btrânul Jolyon; dar când se gândea, se
punea întotdeauna problema celor cincizeci de guinee
taxa de intrare i a faptului c poate ar dura
patru sau cinci ani pân s fie primit. Aa, încât, el se tot
gândea...
lucrau în City ageni de schimb, avocai, oameni de
burs i aa mai departe! Ca muli dintre cei cu caracter ferm,
dar nu cu prea mult originalitate, btrânul Jolyon punea puin pre pe
clasa din care f cea parte. Dei credincios obiceiurilor ei pe
trâm social, ca i în alte privine, îi socotea îns
în fundul sufletului su pe membrii ei “oameni de
rând”.
Anii care au trecut i filozofia la care ajunsese cu timpul au mai
ters din amintirea înfrângerii suferite la clubul “Hotch Potch”;
dar în mintea lui acesta era i acum “Regele Cluburilor”. În toi
anii care se scurseser, ar fi putut în cele din urm deveni membru,
dar datorit neglijenei lui Jack Herring, propuntorul su, nici
membrii clubului nu tiau cum s-a întâmplat de a rmas pe dinafar. De
altfel Jo, fiul su, fusese primit f r vorb, la prima
candidatur, i poate c mai e i azi membru; acum opt ani primise o
scrisoare expediat de acolo.
De luni de zile n-a mai dat pe la “Disunion”, iar casa fusese
renovat alandala, aa cum repar oamenii casele sau vapoarele
vechi, ca s le dea “fa”, pentru a le vinde. “Ce urât au zugrvit
fumoarul!” gândi el. “Sufrageria arat bine.” Pereii cafeniu-închis,
ca ciocolata, stropii cu verde deschis, erau pe placul lui.
Comand cina i se aez în acelai col, poate la aceeai mas (lucrurile
nu prea progresau la “Disunion”, cu toate c era un club cu
principii radicale) la care se aeza de obicei cu tânrul Jolyon,
acum douzeci i cinci de ani, când îl lua în vacan la teatrul “Drury
Lane”.
emoia ce dinuia înc. Comanda meniul pe care biatul lui îl alegea
întotdeauna: sup, pete, cotlete i o tart. Ah! Ce bine ar fi
s ad i acum în faa lui!
Nu s-au vzut de paisprezece ani. i nu o dat, de- a lungul acestor
paisprezece ani, s-a întrebat Jolyon dac nu cumva greise fa de fiul
su. O nefericit poveste de dragoste cu teribila cochet
Danae
Thornworthy, acum Danae Pellew, fiica lui Anthony
Thornworthy, l-a aruncat, în desperarea lui, în braele mamei
lui June. Poate c ar fi trebuit s se opun la cstoria lor; erau prea
tineri; dar dup întâmplarea aceea, care a dezvluit sensibilitatea
lui Jo, el a fost bucuros s-l tie însurat. i peste patru ani a
venit catastrofa! Firete, era cu neputin s aprobe purtarea fiului,
su în aceast nenorocire; raiunea i educaia aceti
factori puternici care formau baza principiilor lui de via
îi spuneau c este de neîngduit, dar inima lui gemea.
Cruzimea slbatic a acelei situaii nu cunotea mil. i apoi o avea
pe
June, fetia cu prul ca flacra, ce depindea de el i-i înlnuise
toat fiina i inima, devenit jucria i refugiul ales al micii
f pturi neajutorate. Cu discernmântul su firesc, el pricepu c
trebuie s se despart de unul sau de cellalt, c în asemenea situaie
nu se poate lucra cu jumti de msur. Asta era tragedia lui. Iar mica
feti neajutorat a biruit. i cum nu avea de ales, îi lu rmas bun de
la fiul su.
Acest rmas bun dinuiete înc i azi. Îi oferise o mic rent
tânrului Jolyon, dar acesta
afacere bneasc prin refuz sau acceptare
o putea, într-un fel sau altul, statornici.
Masa nu i-a prea plcut. ampania era seac i amar, nu era ca
Veuve Clicquot de odinioar.
În timp ce-i bea cafeaua, îi veni ideea s mearg la oper. Cut în
Times în celelalte ziare nu avea încredere
i vzu c în programul din acea sear era
Fidelio .
Slav Domnului c nu se reprezint vreuna din pantomimele alea noi
nemeti ale individului aceluia, Wagner!
Îi puse vechiul su clac cu boruri turtite de atâta purtat, care
prea emblema unor zile mai bune, scoase din buzunar o pereche de
mnui din piele foarte subire, de culoarea levnicii, cu miros tare
de igri, din pricin c le inea totdeauna lâng tabacher, i se urc
într-o birj.
Trsura o porni vesel de-a lungul strzilor, i btrânul Jolyon
fu surprins de forfota lor neobinuit!
“Desigur, hotelurile fac afaceri nemaipomenite!” se gândi el. Acum
câiva ani nu exista nici unul din aceste mari hoteluri. Îi aminti
cu plcere de cele câteva imobile pe care le avea prin apropiere.
Valoarea lor trebuie s se urce vertiginos! Ce circulaie!
Apoi se ls dus de gânduri spre speculaii ciudate i impersonale
atât de strine unui Forsyte în care zcea o
bun parte din taina superioritii lui fa de ei. Oamenii sunt doar
nite atomi, dar vai cât sunt de muli! i oare ce-o s se aleag de ei
toi?
i-i in prin buzunare, cum fac muli tineri din ziua de azi. Casierul
scoase capul afar, ca un btrân câine dintr-o cuc.
Cum? spuse surprins, s fie domnul Jolyon Forsyte? Da,
dumneavoastr suntei! Nu v-am vzut de ani de zile, domnule! Vai de
mine! Nu mai sunt vremurile de odinioar! Dumneavoastr i
fratele dumneavoastr i agentul de burs, domnul Traquair, i
domnul Nicholas Treffry, reineai câte ase sau apte locuri pentru
tot sezonul. i ce mai facei dumneavoastr, domnule Forsyte? Nu
întinerim!
Lumina din ochii btrânului Jolyon se aprinse; plti guineea. Nu-l
uitaser. Înaint în sal în acordurile uverturii, cu paii unui btrân
cal de lupt care intr pe câmpul de btaie.
Îi închise clacul, se aez, îi scoase mnuile cu aceleai gesturi de
totdeauna, îi puse ochelarii i îi plimb îndelung privirea în jurul
slii. Apoi îi scoase, îi aez pe clacul su închis i îi ainti
privirea asupra cortinei. Simi mai sfâietor ca oricând c totul se
sfârise, c era un om sfârit! Unde erau toate femeile, femeile
acelea frumoase care umpleau sala? Unde era emoia lui de odinioar,
care-i strângea inima când atepta s intre în scen vreunul din marii
cântrei? Unde era setea aceea frenetic de via i puterea de a
se bucura de tot i de toate?
la btrânul Jolyon. Se inea drept, aproape la fel de drept, ca pe
vremea când venea în fiecare sear la oper; vederea o avea
bun aproape bun. Dar cât oboseal i
dezamgire simea în inim!
Avusese toat viaa obiceiul s se bucure de tot i de toate, chiar i
de lucruri ce nu erau desvârite i au fost multe
care nu erau desvârite dar se bucurase de toate cu
cumptare, tocmai pentru a se pstra tânr. Dar acum puterea de a se
bucura îl prsise, ca i filozofia lui, lsându-i în loc acest
groaznic sentiment c totul s-a sfârit. Nici chiar corul deinuilor,
nici aria lui Florestan nu avur puterea de a risipi amrciunea
singurtii sale.
Mcar de ar fi Jo cu el! Biatul trebuie s aib acum patruzeci
de ani. Irosise paisprezece ani din viaa unicului su fiu. i Jo nu
mai era un “paria” în societate. Era cstorit. Btrânul Jolyon nu se
putuse opri de a-i arta preuirea pentru acest gest i îi trimisese
un cec de 500 de lire. Cecul îi fusese trimis înapoi într-o
scrisoare expediat de la “Hotch Potch”, cu urmtorul coninut:
“Iubitul meu tat , Darul
t u m rinimos a fost o binevenit
dovad c
nu mai e ti chiar atât de sup rat pe mine.
i-l restitui, dar dac socote ti
c e bine, depune-l pe numele
b ie elului meu (noi îi spunem Jolly), care
poart numele nostru de botez i, cu
respectul cuvenit, numele nostru de familie; a fi
foarte fericit .
N d jduiesc, din tot sufletul,
c e ti s n tos
ca totdeauna .
Cu tot dragul, fiul t u , Jo .”
Scrisoarea era întocmai ca biatul. Întotdeauna a fost un copil
drgu. Btrânul Jolyon îi trimisese acest rspuns:
“Dragul meu Jo , Suma (500 de
lire) este înscris în conturile mele pe
numele fiului t u Jolyon Forsyte , i va primi
dobânda cuvenit de cinci la sut la
termen . Deocamdat sunt
s n tos .
Cu tot dragul , tat l t u ,
Jolyon Forsyte .”
i în fiecare an, la 1 ianuarie, aduga la suma depus 100 de lire i
dobânzile. Capitalul cretea în ziua de Anul Nou va fi
de 1500 i câteva lire. Nu se poate descrie cât plcere îi f cea
btrânului Jolyon aceast tranzacie de fiecare an. Dar corespondena
luase sfârit.
În ciuda dragostei pe care o purta fiului su, în ciuda unui
instinct, în parte firesc, în parte produs de preocuparea lui
neîncetat de a pune la cale i urmri tot felul de afaceri
ca mii i mii de oameni din clasa lui
care-l f cea s judece faptele mai mult dup rezultate
decât dup principii, avea în fundul sufletului o oarecare
nelmurire. În împrejurrile date, fiul su trebuia s se duc de râp;
aceast lege sttea scris în toate romanele, predicile i piesele de
teatru pe care le-a citit, auzit sau vzut vreodat.
i c aveau doi copii; un biat pe care-l chema
Jolly (inând seama de împrejurri, numele acesta i se pru cam cinic,
iar btrânul Jolyon nu putea suferi cinismul i se i temea de el) i o
fat numit Holly, nscut dup cstorie. Dar cine cunotea cu adevrat
starea material a fiului su? Capitalizase venitul motenit de la
bunicul su dinspre mam i intrase la Lloyd’s ca agent de
asigurare; picta i tablouri acuarele. Btrânul
Jolyon tia acest lucru, deoarece, din când în când, cumpra pe
ascuns câte un tablou, dup ce din întâmplare vzuse, în vitrina unui
negustor de tablouri, numele fiului su, semnat în colul de jos al
unui tablou reprezentând Tamisa. Le gsea proaste i nu le punea pe
perete din pricina semnturii; le pstra încuiate într-un
sertar.
norocul s se bucure... Acum c June plecase i îl prsise, adic îl va
prsi foarte curând, ar fi fost o mângâiere s-i revad fiul. Se simea
vinovat de trdare fa de familia sa, de principiile sale, de clasa
sa. Îi ainti privirea asupra cântreei de pe scen. Nu-i nimic de
capul ei într-adevr, cânta mizerabil! Iar Florestan
era ca un lemn!
Spectacolul se sfâri. Publicul din ziua de azi se mulumete cu
foarte puin!
În strada aglomerat lu o birj de sub nasul unui domn corpolent,
mult mai tânr, care prea convins c o va lua el. Drumul su era
prin Pall Mall, dar la col, în loc s treac prin Green Park,
birjarul coti i o lu prin St. James Street. Btrânul Jolyon
scoase mâna prin fereastra trsurii pentru a face semn birjarului
(nu-i plcea s mearg pe alt drum decât cel obinuit), dar cum acesta
coti dup col, se aflar în faa clubului “Hotch Potch”, i dorul, care
mocnise în sufletul lui toat seara, birui. Porunci birjarului
s opreasc. Voia s intre i s întrebe dac Jo mai e înc
membru al acelui club. Intr. Holul era întocmai ca pe vremea când
cina acolo cu Jack Herring, i clubul acesta avea cel mai bun buctar
din Londra; înconjur sala cu privirea lui direct i
ptrunztoare, care l-a ajutat s fie, toat viaa, mai bine servit
decât ceilali oameni.
Domnul Jolyon Forsyte e înc membru aici?
Da, domnule; e chiar acum în club. Numele
dumneavoastr? Btrânul Jolyon fusese luat prin surprindere.
Tatl su, rspunse, i se opri cu spatele la
întâmpin. Nu mai era tânr, prul începuse a-i încruni, iar obrazul,
cu mustaa mare i rsfirat pân la brbie, semna, în mai mic msur
cu al tatlui su; se vedea bine c e ostenit. Pli. Aceast
întâlnire, dup atâia ani, era teribil i nimic pe lume nu i se
prea atât de teribil ca o “scen”. Pornir unul ctre altul i îi
strânser mâna f r nici o vorb.
Apoi, cu o voce tremurtoare, tatl spuse: Ce mai faci,
biete? Fiul rspunse: Ce mai faci, tat? Mâna btrânului
Jolyon tremura în mnua-i
subire, de culoarea levnicii. Dac ai acelai drum cu
mine, pot s te duc o
bucat cu trsura. i ca i cum în fiecare sear ar fi avut obiceiul
s
plece acas împreun, ieir în strad i se urcar în birj.
Btrânului Jolyon i se pru c fiul su a mai crescut. “În orice caz, a
devenit mai brbat”, îi zise. Peste faa fiului su, plcut din fire,
se aternuse parc o masc de duritate, ca i cum împrejurrile vieii
l-au silit s se înarmeze în faa ei. Trsturile erau, firete, acelea
ale unui Forsyte, dar tânrul
Jolyon avea un aer interiorizat, ca de savant sau de filozof.
Nu încpea îndoial c, de-a lungul acestor cincisprezece ani, a fost
deseori silit s priveasc înuntrul su.
În prima clip tânrul Jolyon se sperie de înf iarea tatlui su
prea atât de ostenit i btrân! Dar în birj îl gsi
aproape neschimbat, cu aceiai ochii ptrunztori, cu privirea linitit
pe care i-o amintea atât de bine. Se inea drept de tot.
Ari bine, tat.
Aa i aa, rspunse Jolyon. O grij îi ardea
sufletul, grij pe care trebuia s-o
atearn în vorbe. Dac i-a regsit în sfârit fiul, trebuia
negreit s afle care e starea lui material.
Jo, a vrea s tiu cam cum o duci. Îmi închipui c ai
datorii!
Puse întrebarea în felul acesta, pentru ca fiul su s poat mrturisi
mai uor.
Tânrul Jolyon rspunse cu vocea lui ironic: Nu!
N-am datorii! Btrânul Jolyon tia c l-a suprat i îi atinse
mâna. A fost un act de îndrzneal, dar nu-i prea ru; de altfel Jo
n-a fost niciodat ranchiunos fa de el. Cei doi nu mai scoaser nici
o vorb, iar trsura îi duse la Stanhope Gate. Btrânul Jolyon îl
pofti înuntru, dar tânrul Jolyon ddu din cap, în semn c
“nu”.
June nu-i aici, spuse iute tatl su. A plecat azi, s fac
o vizit. Sper c tii c s-a logodit.
Aa de repede? murmur tânrul Jolyon. Btrânul Jolyon
coborî din trsur i, pltind
cursa, ddu birjarului din greeal pentru prima
oar în viaa lui un sovereign 1 în loc de un
iling.
Birjarul puse banul de aur în gur, trase pe furi un stranic
bici calului i plec în goan.
Btrânul Jolyon rsuci încetior cheia în broasc, deschise ua i îl
pofti s intre. Fiul îl privea cum îi aga, grav, pardesiul, având pe
fa expresia unui biat care are de gând s fure ciree.
Ua spre sufragerie era deschis, lampa cu gaz ardea cu flacr mic; o
main de spirt uiera pe tava de ceai, iar lâng ea, pe masa de
sufragerie, dormea o
1 Moned englezeasc de aur, valorând 25 de ilingi.
pisic cu mutr cinic. Btrânul Jolyon o alung de îndat, vânturându-i
clacul în urma ei. Acest incident fu pentru el o uurare.
Are purici, spuse, urmrind-o pân la ieire. La ua
vestibulului mic, ce ducea în subsol, mai strig de câteva ori
“Hssst!”, ca i cum voia s o conduc pân la plecare, pân când
printr-o ciudat coinciden
majordomul apru jos la scar.
Poi s te culci, Parfitt, îi zise btrânul Jolyon. Am s
încui eu ua i am s sting luminile.
Când se întoarse în sufragerie, pisica, din pcate, pea înaintea
lui, cu coada ridicat în aer, parc declarând c de la început
pricepuse c scopul manevrei lui era s-l împiedice pe majordom de a
intra în odaie. Ghinionul l-a pândit toat viaa pe btrânul
Jolyon în iretlicurile lui domestice. Tânrul Jolyon nu
se putu opri s zâmbeasc. Avea
un deosebit sim al ironiei i tot ceea ce se petrecea în acea sear i
se prea comic. Întâmplarea cu pisica; vestea c fiica lui s-a
logodit. Va s zic el nu avea mai mult drept asupra ei, decât avea
asupra pisicii! i dreptatea poetic a acestui fapt îl amuz.
Cum arat June acum? întreb. E micu, rspunse
btrânul Jolyon. Lumea zice
c seamn cu mine, dar nici vorb! Mai degrab seamn cu mama ta,
aceiai ochi i acelai pr!
Ah! i e frumoas? Btrânul Jolyon era prea Forsyte pentru
a luda
ceva f r înconjur, mai ales ceva ce admira din tot
sufletul.
Nu arat ru are o brbie de adevrat Forsyte.
Jo, o s fie pustiu aici dup ce va pleca ea.
Ce ai s te faci, tat? Îmi închipui c e
îndrgostit la nebunie!
Ce-am s m fac? repet btrânul Jolyon cu un sughi mânios
în glas. O s fie oribil s triesc aici singur. Nu tiu cum o s se
sfâreasc. Dea domnul s... Dar deodat îi înghii vorba i adug:
Problema este ce-am s fac cu casa asta?
Tânrul Jolyon îi plimb privirea în jurul camerei. Era din
cale-afar de mare i mohorât, împodobit cu imense naturi moarte pe
care le inea minte de când era copil câini dormind cu
boturile pe legturi de morcovi, de cepe i struguri aezate unele
lâng altele într-o tcut mirare. Casa era prea mare, dar nu i-l
putea închipui pe tatl su locuind întruna mai mic; i cu atât mai
crud era ironia situaiei.
În fotoliul su larg, cu pupitru pentru citit, edea btrânul Jolyon,
desvârit reprezentant al familiei, clasei i crezului su; cu capul
alb, fruntea boltit, simbol al cumptrii, al ordinii i al iubirii fa
de proprietate. i nu era în Londra un om btrân mai singur decât
el!
edea aici, în camera comod i trist, ca o marionet stpânit de
fore uriae i înspimânttoare, care nu ineau seama de familie, clas
sau crez, cci se desf urau mecanic, spre eluri de neptruns.
Aceasta fu ceea ce îl izbi pe tânrul
Jolyon, care privea totul cu obiectivitate. Srman, btrân tat!
Iat sfâritul, iat pentru ce a
trit el cu atâta mrea cumptare! Pentru ca acum s fie singur, din zi
în zi mai btrân, tânjind dup un suflet de om cu care s poat sta de
vorb!
încredineze lui June convingerea lui ferm c valoarea terenurilor
din cartierul Soho va crete; îngrijorarea lui fa de acea
înspimânttoare tcere a lui Pippin, directorul lui “New Colliery
Company”, al crui preedinte era el de atâta vreme; cderea continu a
aciunilor americane “Golgotha”, dup cum nu putea discuta cu ea nici
cum s evite plata taxelor de succesiune dup moartea lui. Totui, cu
ajutorul unei ceti de ceai în care amesteca f r încetare,
începu, în cele din urm, s vorbeasc. O nou perspectiv de via i se
deschisese, intrase în ara f gduinei, putea în sfârit vorbi,
îi putea afla limanul de unde s se apere de valurile presimirilor i
regretelor, unde-i putea alina sufletul cu opiumul planurilor;
putea vorbi despre modul în care s-i mreasc averea i cum s
perpetueze singura parte din fiina lui care va rmâne i dup ce va
muri.
Tânrul Jolyon tia s asculte; aceasta era marea lui calitate.
Sttea cu ochii aintii la faa tatlui su, punând din când în când
câte o întrebare.
Ceasul btu unu înainte ca btrânul Jolyon s fi isprvit vorba, dar
sunetul btii îi reaminti principiile sale. Scoase ceasul din
buzunar i îl privi mirat:
Trebuie s m duc la culcare, Jo, spuse. Tânrul
Jolyon se ridic i întinse mâna pentru a-l
ajuta pe tatl su s se scoale. Chipul btrân îi apru din nou ostenit
i supt; dar ochii lui îl ocoleau.
La revedere, biete; ai grij de tine! Peste o clip
tânrul Jolyon se întoarse i iei pe
Capitolul III. Mas la Swithin
În sufrageria lui Swithin, tapetat în portocaliu i albastru, cu
ferestrele dând spre parc, masa rotund era aternut pentru
dousprezece persoane.
Deasupra mesei, un candelabru de cristal lefuit, plin cu lumânri
aprinse, ca o uria stalactit, îi arunca razele peste oglinzile mari
cu rame poleite, peste plcile de marmur aezate pe console i peste
fotoliile masive i aurite, cu tapiserie. Totul dovedea acea
dragoste de frumos, adânc înrdcinat în fiecare familie care, pornit
din ptura de jos a burgheziei, i- a croit singur drumul în
Societate. Într-adevr, Swithin nu putea suferi simplitatea; lui îi
plceau aurul i lucrurile pompoase, de aceea semenii lui l-au
socotit întotdeauna un om cu gust ales, chiar dac era prea fastuos.
Iar convingerea lui c oricine intra în aceste încperi trebuia s-i
dea de îndat seama c se afla în casa unui om bogat îi ddea o
adevrat i trainic fericire, pe care nimic altceva în via nu
i-o producea.
Sttea rezemat de bufet, purta o vest alb cu nasturi mari de aur i
onix, i-i urmrea din ochi valetul care înfunda mai adânc trei
sticle de ampanie în gleile cu ghea. Între colurile gulerului su
înalt, pe care nu l-ar fi schimbat pentru nimic în lume
dei îl împiedica la micri carnea palid a
brbiei duble edea eapn. Ochii si treceau de la o sticl la alta.
Socotea în gând, zicându-i: “Jolyon bea un pahar, poate dou, el e
atât de grijuliu cu persoana lui! James nu mai poate bea vin deloc,
Nicholas... Fanny i cu el vor bea ap! Soames nu conteaz; nepoii tia
tineri Soames avea treizeci i unu de ani
nu tiu s bea! Dar Bosinney? Când ajunse la numele
acestui strin, care nu intra în vederile lui, Swithin se opri. O
nelinite se nscu în el. Nu se poate ti cât va bea!
June nu-i decât o feti, i mai e i îndrgostit! Lui Emily
(doamna James) îi place un pahar bun de ampanie. Pentru Juley era
prea seac, biata btrân nu se pricepea la butur! Dar în ceea
ce o privea pe Hatty Chessman! Când ajunse cu gândul la
aceast btrân prieten, limpezimea ochilor si se înnoura: N- ar
fi de mirare s bea chiar o jumtate de sticl!
Adolf, zise, mai pune o sticl. Iar el o s bea
bine, cci graie re... reetei lui
Blight, se simte foarte bine i avusese grij s nu mnânce la prânz.
De câteva sptmâni nu se mai simise atât de bine. Umflându-i buza de
jos, ddu ultimele porunci:
Adolf, s dai un pic de West India când
ajungi la unc.
Trecu în anticamer i se aez pe marginea unui fotoliu; îi
inea genunchii deprtai, iar trupul su mare i corpolent prea
încremenit; atepta într-o stranie i primitiv nemicare. Era gata s
se ridice în orice moment. De luni de zile nu mai avusese musafiri.
Aceast mas, dat în onoarea logodnei lui June, i se pruse la început
o povar (în familia Forsyte obiceiul de a srbtori solemn, prin
ospee, logodnele era respectat cu sfinenie), dar dup ce isprvise cu
partea neplcut, adic cu trimiterea invitaiilor i comandarea
mâncrurilor, ideea mesei începu s-i fac chiar plcere.
i ezând aa, cu ceasul în mân, gras, rotofei i auriu, ca un bulgre
de unt bine netezit, nu se gândea la nimic.
Un brbat înalt, cu favorii, care fusese pe vremuri în serviciul lui
Swithin, dar acum era negustor de fructe, intr i anun:
Doamna Chessman, doamna Septimus Small. Dou doamne
intrar. Prima, îmbrcat toat în
Bun ziua, Swithin, nu te-am vzut de un veac. Ce
mai faci? Dar vai, dragul meu, în ce hal te-ai îngrat!
Numai fixitatea privirii îi trda lui Swithin emoia. O mânie mut,
clocotitoare se ridic în el. A fi gras era un lucru ordinar, iar a
vorbi despre grsime, de asemenea; avea doar pieptul lat, nimic mai
mult. Se întoarse ctre sora lui, spunându-i cu ton
poruncitor:
Ce mai spui, Juley! Doamna Septimus Small era cea mai
înalt dintre
cele patru surori; obrazul ei btrân, bun, rotund, devenise cam
acru. Nenumrate cute îi brzdau faa, care prea s fi fost închis
într-o masc de sârm pân în seara aceea când, scoas brusc,
lsase în urm mici umflturi de carne, mobile. Chiar i ochii îi erau
umflai. Astfel îi arta ea necurmata prere de ru pentru pierderea
lui Septimus Small.
Era renumit c spune întotdeauna exact ceea ce nu trebuie i, dârz ca
tot neamul ei, inea mori la cele ce spusese, adugând înc ceva
neplcut i aa mai departe. O dat cu moartea soului, încpânarea i
spiritul practic al familiei nu mai avur ecou în fiina ei. Foarte
vorbrea; când avea cu cine, era în stare s vorbeasc ceasuri întregi
f r cea mai mic animaie, povestind, cu epic monotonie,
despre nenumratele prilejuri în care Soarta fusese nedreapt
cu ea. i, fiind bun la suflet, nu bga de seam niciodat c cei
care o ascultau erau de partea Soartei.
pmânteasc este cel mai ingrat loc în care poate tri cineva. Duminic
de duminic edea la picioarele acelui foarte subtil
predicator, Reverendul Thomas Scoles, care avea mare înrâurire
asupra ei; dar ea reuea s conving pe toat lumea c i aceasta
era o nenorocire. Ajunsese proverbial în familie, i când unul
dintre ei era din cale-afar de amrât, i se spunea “leit Juley”.
Starea ei de spirit ar fi rpus pe oriicine în
afar de un Forsyte la patruzeci de ani; dar Juley avea
aptezeci i doi, i niciodat nu artase mai bine ca acum. Dac o
priveai, simeai c în ea zceau înc germeni de bucurie, care
mai puteau încoli. Avea trei canari, un pisic Tomy
i o jumtate de papagal în
indiviziune cu sora ei Hester; iar aceste biete f pturi (pzite
cu grij din calea lui Timothy, pe care animalele îl enervau)
recunoteau c nu e vina ei c e întunecat i
nenorocit lucru pe care oamenii nu-l f ceau
i o iubeau cu pasiune.
În acea sear era de o sumbr mreie; purta o rochie de mtase neagr,
cu un decolteu mic, în form de triunghi, în care era aplicat
mtase mov, prins în
jurul gâtului ei subire cu o panglic de catifea neagr.
Aproape tot neamul Forsyte socotea c aceast combinaie de
negru cu mov e foarte nimerit pentru rochiile de sear.
Se bosumfl i spuse lui Swithin: Ann a întrebat de
tine. N-ai dat pe la noi de un
veac! Swithin, vârându-i cele dou degete mari în
rscroiala vestei, rspunse: Ann e cam slbit; ar trebui
s-o vad un doctor! Domnul i doamna Nicholas Forsyte!
Nicholas Forsyte, ridicându-i sprâncenele
dreptunghiulare, intr zâmbind. În ziua aceea reuise
s i se accepte planul su de a folosi un trib din India de Nord în
minele de aur din Ceylon. inea mult la acest plan, care
fusese acceptat cu mare greutate; avea de ce fi mulumit.
Productivitatea minelor sale se va dubla, i, aa cum argumentase el
adeseori cu atâta putere de convingere, experiena dovedise c omul
este muritor. Deci era prea puin important dac omul murea de
btrânee în patria lui, sau înainte de vreme din pricina umezelii
din fundul unei mine dintr-o ar strin. Important era ca
aceast schimbare în modul lui de via s fie în folosul Imperiului
Britanic.
Negreit, Nicholas era un om foarte iscusit. Ridicând nasul su
coroiat în faa asculttorilor, obinuia s spun: “Lipsa câtorva sute
din aceti indivizi împiedic societatea noastr de ani de zile
s plteasc dividende; iar în ceea ce privete preul aciunilor,
nu iau nici zece ilingi pe ele!”
Fusese în vilegiatur la Yarmouth, de unde se întorsese cu
sentimentul c i-a prelungit viaa cu cel puin zece ani. Strânse
mâna lui Swithin exclamând, cu voce jovial:
În sfârit, iat-ne din nou împreun! O femeie sfrijit,
doamna Nicholas, cam speriat i
cu un zâmbet forat pe buze, venea în urma lui. Domnul
i doamna James Forsyte! Domnul i
doamna Soames Forsyte! Swithin pocni din clcâie; inuta lui
era
întotdeauna desvârit. Bun ziua, James! Bun ziua, Emily!
Ce mai faci,
Soames? Dar dumneata ? Strânse mâna lui Irene i holb ochii.
Într-adevr,
Zeii îi dduser lui Irene ochi cprui-închis i pr de aur, acea
stranie îmbinare ce atrage privirile brbailor i despre care se zice
c e semnul unui caracter slab. Iar gâtul i umerii plini, de o
paloare suav, în contrast cu rochia de culoarea aurului, ddeau
fiinei ei o vraj deosebit.
Soames venea în urm, privind int în ceafa soiei lui. Swithin inea
înc ceasul deschis în mân, iar arttoarele trecuser de ora opt; el
mânca de obicei cu o jumtate de or mai devreme, în ziua aceea
îns nici nu prânzise, i o nerbdare ciudat, primitiv se trezi
în el.
Jolyon de obicei nu întârzie, se adres el ctre Irene,
neputându-i ascunde mânia. Cred c-l reine
June! Oamenii îndrgostii întârzie
întotdeauna,
rspunse Irene. Swithin holb ochii la ea, sângele îi nvli în
obraji
i îi color faa în portocaliu-închis. N-au nici un motiv
serios! Dar aa e moda! În dosul acestei izbucniri, mârâia i cârtea
violena
ascuns a instinctelor primare. Spune, unchiule Swithin,
cum îi place noua mea
stea? zise Irene cu duioie. Pe dantela de pe pieptul ei strlucea o
stea cu cinci
raze, f cut din unsprezece diamante. Swithin se uit la stea.
Se pricepea la pietre, nici o
alt întrebare nu-l putea distrage mai bine. Cine i-a
dat-o? întreb. Soames. Pe faa ei nu se produse nici o
schimbare, dar ochii
Cred c te cam plictiseti acas, îi spuse. Oricând
îi face plcere s dejunezi cu mine, eti binevenit, i am s-i ofer o
sticl de vin cum nu mai e altul în Londra.
Domnioara June Forsyte domnul Jolyon
Forsyte!... Domnul Bosinney!...
Swithin ridic braul i zise cu o voce grav: La mas! Acum
la mas! O lu pe Irene de bra i o conduse la mas,
deoarece nu mai fusese oaspetele lui de pe vremea logodnei. Locul
lui June era lâng Bosinney, care edea între Irene i logodnica lui.
De cealalt parte a lui June edea James cu doamna Nicholas, apoi
btrânul Jolyon cu doamna James, Nicholas cu Hatty Chessman, Soames
cu doamna Small, iar cu Swithin se închidea cercul.
Mesele familiale ale neamului Forsyte respectau anumite tradiii. De
pild, nu se serveau aperitive. Pentru ce anume? Nu se tie. Membrii
din generaia tânr a familiei pretindeau c din pricina preului enorm
al stridiilor. Dar este foarte probabil c acest obicei se datora
pornirii lor de a merge la esenial i bunului lor sim, spiritului
lor practic care hotrâse c aperitivele sunt fleacuri. Numai
familia lui James clca din când în când obiceiul unanim admis în
Park Lane.
plteti pe sticla de sherry , Swithin? E prea sec pentru
mine!”
O dat cu al doilea pahar de ampanie, se auzi în jurul mesei
un murmur care, analizat în elementele lui componente, era format
din convorbiri accidentale, dar sunetul dominant rmânea vocea lui
James care istorisea ceva. Povestea lui fu atât de lung, încât inu
chiar pân la ceea ce toat lumea recunotea drept moment culminant al
unui osp Forsyte: “Spinarea de berbec”.
Nici un Forsyte n-a dat vreodat o mas f r a servi i spinare de
berbec. Friptura aceasta are o consisten suculent, atât de potrivit
pentru oamenii “bine situai”! E hrnitoare i gustoas, un fel
dup care simi c ai mâncat. Are un trecut i un viitor,
întocmai ca banii depui la banc; i, în sfârit, este ceva care merit
s fie comentat.
Fiecare ramur a familiei inea mori la un anumit soi de berbec, dup
locul de batin al animalului. Btrânul Jolyon jura c la Dartmoor e
cel mai bun,
James la Welsh, Swithin la Southdown, Nicholas susinea c,
spun oricine ce-o vrea, nicieri nu gseti berbeci ca în Noua
Zeeland. În ceea ce-l privete pe Roger, cel mai “original” dintre
frai, el fu silit s descopere o localitate a lui proprie, i cu o
inventivitate demn de un om care a putut gsi noi meserii pentru
fiii si, descoperise o mcelrie în care se vindea berbec din
Germania. Când ceilali îl combtur, el îi susinu punctul de vedere
scoând din buzunar nota de plat a mcelarului, din care se vedea c
pltise carnea mai scump decât toi ceilali. Cu acest prilej, btrânul
Jolyon se întorsese spre
June, spunându-i într-unul din accesele lui filozofice:
Crede-m pe mine, fetio, cei din neamul Forsyte
sunt cam trsnii. Ai s te convingi i tu, când ai s mai
îmbtrâneti.
Numai Timothy era de alt prere, cci, dei îi plcea mult spinarea de
berbec, spunea c se teme de ea.
Oricine urmrete psihologia neamului Forsyte gsete în “spinarea de
berbec” o trstur covâritor de însemnat. Ea nu dezvluie numai
dârzenia lor colectiv sau individual, ci arat c structura i
instinctele lor îi pecetluiesc ca f când parte din acea mare
clas de oameni care crede în mâncare, se bucur de gustul bucatelor
i nu cedeaz în faa cerinelor sentimentale de frumos.
E adevrat c printre membrii mai tineri ai familiei, erau unii care
ar fi preferat în locul spinrii de berbec friptur de pasre sau
salat de homar ceva mai puin hrnitor, dar cu mai mult
fantezie dintre acetia majoritatea erau femei; iar dac
erau brbai, fuseser corupi de nevestele sau mamele lor care, fiind
silite s mnânce mereu spinare de berbec, de când se mritaser, aveau
o dumnie ascuns fa de acest fel, dumnie trecut, pe nesimite, i în
gustul fiilor lor.
Dup ce se sfâri marea controvers asupra spinrii de berbec,
urm unca de Tewkesbury, însoit de o pictur de vin de
West India . Swithin se opri atât de mult la acest
fel, încât ritmul mesei lâncezi. Pentru a degusta totul mai bine,
Swithin nu mai scoase nici o vorb.
edea sprijinit de speteaza scaunului, dus pe gânduri, f când
mici metereze din firimituri de pâine, prea detept. Soames bg de
seam c hainele lui erau bine tiate, dar cam strâmte, parc i
le-ar fi f cut acum câiva ani.
Îl vzu întorcându-se ctre Irene i spunându-i ceva; faa ei se lumin,
aa cum adeseori se lumina pentru alii
i niciodat pentru el. Încerc s trag cu
urechea la ceea ce vorbeau, dar mtua Juley îi spuse:
Soames, spune i tu, nu e extraordinar? Numai cu o
duminic înainte bunul reverend Scoles a fost atât de plin de duh în
predica lui, atât de sarcastic: “Ce-i va folosi omului s-i
mântuiasc sufletul, dac îi va pierde toat averea?” Aceasta
este, a spus el, deviza clasei mijlocii. Ce-o fi vrut s spun prin
asta? Firete, poate c aa gândesc oamenii din clasa mijlocie
eu nu m pricep. Dar tu ce crezi, Soames?
Acesta îi rspunse distrat: De unde vrei s tiu
eu? Totui Scoles e un
farseur! Nu-i aa? Bosinney îi plimb privirea în jurul mesei,
parc
scruta particularitile fiecrui musafir în parte. Soames era curios
s tie ce-i spusese lui Irene: negreit c dup
cum îi zâmbea era de acord cu observaiile lui. Irene
prea a fi întotdeauna de acord cu ceilali.
Ochii i se întoarser ctre el; Soames îi ls de îndat privirea în
jos. Zâmbetul de pe buzele ei se stinse.
Farseur? Ce vrea oare s spun Soames prin asta? Dac domnul Scoles
un pastor e un farseur, atunci toi
oamenii sunt farseuri! E îngrozitor!
i chiar aa sunt! spuse Soames.
Mtua Juley, consternat, tcu o clip, iar el prinse câteva cuvinte
rostite de Irene, care sunau cam aa: “lsai orice speran, voi ce
intrai aici!”
Între timp, îns, Swithin isprvise unca. Unde cumperi
ciupercile? zise curtenitor ctre
Irene; du-te la Snileybob, i le d întotdeauna proaspete. Negustorii
tia mruni nu-i dau osteneal!
Irene se întoarse ctre el spre a-i rspunde, iar Soames vzu cum
Bosinney o urmrete, zâmbind.
Tipul avea un zâmbet ciudat. Simplu, natural, ca un copil
care zâmbete când îi place ceva. Iar în ceea ce privete porecla pe
care i-o dduse George “Piratul” n-o gsea
prea reuit. Când îl vzu c se întoarce spre June, Soames zâmbi i el,
dar cam rutcios lui nu-i plcea June
i fata prea cam nemulumit. Nici nu era de mirare, cci abia sfârise
urmtoarea convorbire cu James:
Unchiule, în drum spre cas m-am oprit pe malul
Tamisei i am vzut un teren minunat pentru cas!
James, care de obicei mânca încet i mesteca bine, se opri din
mestecat i zise:
Ei! i unde l-ai vzut? Chiar lâng
Pangbourne. James introduse o bucat de unc în gur, iar
June atepta. Îmi închipui c tu nici nu tii dac
terenurile de
pe acolo sunt de vânzare. Dar despre preurile pmântului din partea
locului tii ceva? îi spuse el în cele din urm.
Da! rspunse June. M-am informat. Faa ei mic i
hotrât, sub coroana-i de aram, era îngrijortor de strlucitoare i
nerbdtoare.
James o privi cu aerul unui judector de instrucie.
Ce? Doar n-oi avea de gând s cumperi pmânt?!
strig el, scpând furculia din mân.
June prinse curaj, vzând c stârnete atâta interes. De mult
ticluise ea acest frumos plan, din care s profite i unchiul ei i
Bosinney, prin construirea câtorva case de ar.
Firete c nu! îi rspunse. Dar m-am gândit c e un loc
minunat unde... tu... sau alii i-ar putea construi o cas de
ar.
James o privi piezi i introduse o a doua bucat de unc în
gur.
Pe acolo terenurile trebuie s fie foarte scumpe,
zise.
Ceea ce i se pru lui June a fi un interes personal nu era decât
preocuparea fiecru