8/20/2019 Ce fel de pace?
1/2
1
Ce fel de pace?
Anul acesta se împlinesc 70 de ani (o viață de om!) de la fondarea ONU,festivitățile evidențiind cu această ocazie „realizările multiple, de durată în
promovarea păcii și securității, dezvoltării durabile și protejării drepturilor omului.(...) Provocările timpurilor noastre depăşesc granițele și necesită soluții complexe, la care se
poate ajunge prin negociere și prin compromis. Tema acestui an aniversar - ONU puternic pentru o lume mai bună” (din mesajul aniversar al ONU,vezi http://ziarulnational.md/aniversare-realizarile-onu-la-70-de-ani-de-la-fondare)
S-au adresat plenului reunit al AdunăriiGenerale și președintele Obama, si președintelePutin, și Papa Francisc I, după un turneu
triumfal, ca al unui star rock prin Cuba și SUA.Lăsând la o parte aspectele particulare ale celortrei discursuri, firul roșu (sau fierbinte până laincandescență) care le leagă este nădejdea în
pacea (cu multiplele ei componente, militare,
economice, politice, juridice, sociale, umanitare,spirituale, etc.) obținută prin negociere șicompromis, sub egida ONU. Adică mai lași tu,mai las și eu din pretenții, adesea după încăierări
sângeroase pe teren, înțelegeri de culise, lob by, și negocieri cu pistolul pe masă sau, civilizat,f ără asemenea obiecte dar cu rucsacul plin de focoase nucleare. Practica ONU, de 70 de ani,
confirmă f ără tăgadă că o asemenea pace (pentru care se dau și premii Nobel!) nu este decâtun armistițiu fragil până la următorul conflict, indiferent de natura și amploarea acestuia.Starea lumii de astăzi, demonstrează că pacea moşită prin negociere și compromis n-a creat șinu va crea o lume mai bună.
Dar, în fond, câte feluri de pace există?
Despărțindu-se de ucenici, Iisus Hristos spune: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dauvouă, nu precum dă lumea vă dau Eu.” (Ioan 14, 27)
Prin urmare, avem două feluri de păci: pacea așa cum o dă Hristos și pacea așa cum o
dă lumea. Care lume? Lumea păcatului, adică a poftelor, a ambițiilor, a intereselor omenești,limitate la această viață. Dacă pacea, așa cum o dă lumea, se cuibărește în inimă, omul nu maiare stare; este permanent nemulțumit și nemulțumitor.
Pacea, așa cum o dă Hristos, liniștește și alungă tot zbuciumul din inimă. De aici șiîndemnul Sf. Ap. Pavel: „Şi pacea lui Hristos, întru care aţi fost chemaţi, ca să fiţi un singurtrup, să stăpânească în inimile voastre; şi fiţi mulţumitori.” (Coloseni 3, 15)
Si vis pacem, para bellum spune un vechi adagiu latin. Dacă vrei pace, pregătește-te derăzboi. Este valabil pentru ambele feluri de păci. Numai că, dușmanii fiind diferiți și armelesunt diferite. „Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotrivaîncepătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac,împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh. Pentru aceea, luaţi toate armele lui
http://ziarulnational.md/aniversare-realizarile-onu-la-70-de-ani-de-la-fondare)http://ziarulnational.md/aniversare-realizarile-onu-la-70-de-ani-de-la-fondare)http://ziarulnational.md/aniversare-realizarile-onu-la-70-de-ani-de-la-fondare)http://ziarulnational.md/aniversare-realizarile-onu-la-70-de-ani-de-la-fondare)
8/20/2019 Ce fel de pace?
2/2
2
Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare. Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşadreptăţii, Şi încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii. În toate luaţi
pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului.Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu”. (Efes. 6,12-17).
Acestea sunt armele care stau la dispoziția creștinului în războiul nevăzut în care are cadușmani trupul, cu tendința lui de a domina sufletul, lumea păcatului și Satana care „umblă,răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (I Petru 5, 8). Nu există niciun fel de negociere,niciun fel de compromis. Din acest război rezultă fericiții „f ăcători de pace , că aceia fiii luiDumnezeu se vor chema” (Matei 5, 9). Care pace? Pacea lui Hristos care stăpânește în inimilelor.
În războiul punctat din când în când de pacea, așa cum o dă lumea, oamenii sunt proprii lor dușmani, împinși unii împotriva altora de duhul trândăviei , al grijii de multe, aliubirii de stăpânire și al grăirii î n de șert. (Rugăciunea Sf. Efrem Sirul). Se folosesc toatearmele nedreptății, armele contondente, de foc, de distrugere în masă. Făcătorii păcii, așa
cum o dă lumea, folosesc toate trucurile dreptății omenești (în fața lui Dumnezeu ca o cârpă lepădată) negociind și ajungând la compromisuri. Arta compromisului a evoluat (sic!) atât demult încât răul a ajuns bine și binele rău. Președintele Obama este ferm hotărât să implementeze global sodomia, președintele Putin spune niet, iar Papa are inima împăr țită...
Mulțimile care l-au aclamat pe Papa, care-i aclamă pe cezarii acestei lumi, vor cuardoare o pace, așa cum o dă lumea,durabilă (sau sustenabil ă, termen la modă),cu toate compromisurile, inclusiv cele
spirituale. La ONU, nici Papa, reprezentant
al bisericii catolice, nici Putin, creștin-ortodox (dacă a fost botezat), nici Obama,
președinte al unei națiuni care spune "InGod we trust", n-au venit cu vreun mesaj al lui Hristos.
Între timp, spre Orientul Apropiat, unde americanii și rușii luptă, și luptă, pentru pacea, așa cum o dă lumea, fiecare potrivit propriilor ambiții și interese, se îndreaptă șimilitarii chinezi. Deocamdată doar pe mare... Nu mai există niciun dubiu privind
perspectivele nu prea îndepărtate ale unei încăierări globale, urmate de un compromis globalcare să ducă la întronizarea lui Antihrist (o personalitate harismatică, lucrând cu putereaSatanei) căruia i se vor închina și la picioarele căruia vor cădea popoarele, ca unui împărat și
dumnezeu. Dar cine rabdă și va răbda toate închinându-se și căzând la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru, va avea parte de pacea lui Hristos și se va mântui.
Nicușor Gliga Somerville MA
2 octombrie 2015
Sf. Sfinţit Mc. Ciprian; Sf. Mc. Iustina fecioara (Post)
http://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/sinaxar.php?date=1443758400http://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/sinaxar.php?date=1443758400http://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/sinaxar.php?date=1443758400Top Related